4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialDansul face bine la inimă

Dansul face bine la inimă

Dansul ar avea efecte benefice asupra inimii, pentru că protejează arterele și circulația sangvină, ca să nu mai vorbim de starea de bine, bucuria și chiar fericirea pe care le simțim când dansăm, arată un studiu realizat de oameni de știință de la Universitatea din Sydney, Australia. Cercetarea a ajuns la concluzia că dansul poate stimula și creierul, și funcțiile cognitive.

Cercetătorii au analizat 11 grupuri cuprinzând 48.000 de adulți de peste 40 de ani, fără antecedente cardiace la începutul cercetării. Din cele 48.000 de persoane, numai 3.100 au declarat că dansează regulat.  La acestea s-a constatat o stare fizică generală foarte bună. În plus, acești oameni păreau mai tineri, cu un indice de masă corporală mai bun decât media și sufereau mai puțin de boli lungi. Interesant la practicarea dansului este nu numai faptul că astfel facem mișcare, esențială pentru o viață sănătoasă, și pe care poate nu o facem altfel constant, ci și că stimulează capacitățile cognitive, solicitând coordonarea mișcărilor. Nu trebuie neapărat să fim dansatori profesioniști, ci doar să dansăm ori de câte ori avem ocazia. Desigur, dacă nu avem prea des ocazia de a dansa, putem să mergem singuri sau cu partenerul la cursuri de dansuri de societate.

Dansul înseamnă, dincolo de mișcare, emoții, curajul de a ne depăși mobilitatea, ne învață să fim armonioși în limbajul trupului, al gesturilor, ne conferă o anumită ținută a corpului sau, cum spunea Curt Sachs, „dansul elimină granița dintre trup și suflet“. Sau, cum spunea George Bernard Shaw în stilul lui inconfundabil, „dansul este o exprimare verticală a unei dorințe orizontale“.  

Cele mai citite

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

BRD, cea mai frecventă căutare a fondurilor de pensii Pilon II pe Bursa de Valori București

În urma acestor produse constante, ponderea BRD în portofoliile fondurilor de pensii Pilon II a crescut de la 17,41% în mai 2023 la 19,06%...
Ultima oră
Pe aceeași temă