27.5 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialGabriela Firea, audiată la Parchetul General după ce a eşuat medierea cu...

Gabriela Firea, audiată la Parchetul General după ce a eşuat medierea cu Traian Băsescu

Senatorul PSD Gabriela Firea s-a prezentat vineri la Parchetul General, ea fiind chemată de procurori să dea o declaraţie după ce a eşuat procedura de mediere cu fostul preşedinte Traian Băsescu, scrie Agerpres
“Medierea a eşuat şi nu din cauza mea. Noi ne-am dorit-o cu sinceritate, dar nu a fost să fie, din păcate. Dumneavoastră şi publicul veţi decide dacă a fost o dorinţă sinceră de mediere din partea domnului Băsescu”, le-a spus Firea jurnaliştilor, la intrare în sediul Parchetului General. 
În noiembrie anul trecut, procurorii Parchetului General au suspendat cercetările în dosarul în care Traian Băsescu este acuzat de ameninţare, după ce fostul preşedinte a început procedura de mediere cu Gabriela Firea. Cei doi nu au ajuns însă la un acord, astfel încât procurorii reiau acum ancheta. 
Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe şeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de ameninţare şi şantaj în legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate. 
În denunţul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arăta: “Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei de 13.04.2014, în cadrul emisiunii ‘Jocuri de putere’, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi, a afirmat: ‘Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele'”.

Cele mai citite

Cod portocaliu de caniculă în Capitală și 7 județe. HARTA

Şapte judeţe şi Capitala se află astăzi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul...

Ce prevede legea salariului minim european

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă