7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăLifestyleJohan Cruyff va fi incinerat la Barcelona

Johan Cruyff va fi incinerat la Barcelona

Marele fotbalist olandez Johan Cruyff, decedat joi în urma unui cancer pulmonar, va fi incinerat vineri seară la Barcelona, scrie ziarul De Telegraaf, pentru care marele fotbalist a ţinut o cronică săptămânală, informează Agerpres.

Incinerarea va avea loc într-un cadru restrâns, în intimitatea familiei, au precizat ziarul olandez şi televiziunea catalană TV3, citate de AFP şi EFE. 

Într-un comunicat postat pe site-ul fostului jucător şi antrenor, familia acestuia nu a menţionat vreo dată referitoare la ceremonia funerară. 

În acest comunicat, familia lui Cruyff „le mulţumeşte tuturor pentru toată dragostea, cuvintele călduroase şi amintirile împărtăşite începând de ieri (joi – n. r.) şi în ultimele luni”. 

Jordi Cruyff, fiul celui dispărut, el însuşi fost jucător profesionist, a afirmat că „îşi dă seama că Johan a fost o sursă de inspiraţie pentru mulţi”. Fiul legendarului N.14 al lui Ajax şi al Barcelonei a ţinut să „mulţumească în mod deosebit medicilor şi personalului medical”. ”Aceştia ne-au susţinut până în ultima clipă”, a spus Jordi Cruyff. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alerte de fenomene meteo severe în toată țara

Cod portocaliu de viscol în zone montane, lapoviță și ninsori în țară, până sâmbătă dimineață Meteorologii au emis, joi, avertizări de vreme severă, incluzând un...

Datoria guvernamentală a atins 931 miliarde lei

Creșterea datoriei publice se reflectă în majorarea procentului din PIB, cu o creștere semnificativă a împrumuturilor pe termen mediu și lung. Conform datelor publicate de...

Călin Georgescu contestă la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de CCR, invocând nereguli în desfășurarea primului tur, iar Biroul Electoral Central a suspendat procesul...
Ultima oră
Pe aceeași temă