3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialDOSARUL VALIZA: Gigi Becali a fost CONDAMNAT la trei ani de închisoare

DOSARUL VALIZA: Gigi Becali a fost CONDAMNAT la trei ani de închisoare

UPDATE 18:08 – Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul „Valiza”. Fostul parlamentar execută deja o pedeapsă cu închisoarea, tot de trei ani, în urma condamnărilor anterioare.

În dosar au mai fost condamnaţi şi Victor Piţurcă, la un an de închisoare şi suspendare, şi fostul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, la doi ani de închisoare cu suspendare.

În urma acestei condamnări, Steaua riscă să fie retrogradată din Liga 1 sau chiar exclusă din competiţiile europene, în condiţiile în care Becali este acuzat că i-ar fi premiat pe jucătorii de la Universitatea Cluj pentru a-i stimula să învingă CFR Cluj, principalul adversar al Stelei a câştigarea titlului de campioană.

_ _ _ _

UPDATE 15:37 – Cu toate că ICCJ ar fi trebuit să anunţe sentinţa în Dosarul „Valiza” la ora 13:00, verdictul se lasă aşteptat.

_ _ _ _

UPDATE 13:00 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va anunţa în scurt timp sentinţa în Dosarul „Valiza”.

_ _ _ _

UPDATE 12:38 – Verdictul final în Dosarul „Valiza” va fi anunţat la ora 13:00.

_ _ _ _

UPDATE 12:19 – Gigi Becali nu va fi prezent la sediul Înaltei Curţi când va fi anunţat verdictul în Dosarul „Valiza”. Becali va afla decizia judecătorilor din spatele gratiilor. 

_ _ _ _

Omul de afaceri Gigi Becali, aflat în detenţie în Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în Dosarul schimbului ilegal de terenuri cu MApN, află marţi, 4 iunie, verdictul final în Dosarul „Valiza”.

La termenul din 27 mai, Becali şi-a recunoscut vinovăţia. Omul de afaceri a mărturisit că a adnotat documente ca să nu piardă bani. 

Am antedatat cele doua acte de vanzare-cumparare doar din dorinta de a recupera cei 1.700.000 euro”, a declarat Becali in fata judecatorilor.

Citeşte şi Piţurcă despre dosarul „Valiza”: Becali a spus adevărul despre mine, sper ca instanţa să ţină cont

„Am premiat la ultimele meciuri, niciodată la început. Interesul meu să premiez Bistriţa era acela de a face tot ce pot ca să eradichez corupţia din fotbal, iar Steaua, dacă era, să fie pe merit. Eu vă spun tot ce vreţi să auziţi, mă condamnaţi cu tot ce spun, dar nu pot spune premierii corupţie. Am fost audiat atunci la Parchet”, a mai spus Becali.

El a mai arătat că a vorbit atunci cu oficiali străini, cu „Rummenigge şi Breitner”, şi au spus că premierea nu este mită.

„Discuţiile au avut loc undeva în 2008, cu o zi înainte de meciul cu Bayern Munchen. Au spus că în alte state europene este permis în regulamentele federaţiilor ca în ultimele trei etape să se poată efectua premieri ale jucătorilor de fotbal din echipele participante. Nu am intrat în detalii cu ei. Am primit acasă de la Direcţia Naţională Anticorupţie NUP în care se spunea că jucătorul nu are prin contract scris că trebuie să câştige un meci de fotbal”, a mai spus Becali.

Finanţatorul FC Steaua le-a mai spus judecătorilor că el a „curăţat fotbalul” de când a intrat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va da marţi verdictul final după ce DNA a făcut recurs la sentinţa în Dosarul valiza, caz în care procurorii au cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare.

Citeşte şi Mihai Stoica: Sperăm ca Gigi Becali să fie eliberat din închisoare pe 4 sau 5 iunie

Gigi Becali a fost achitat de completul de trei judecători, dar procurorii DNA au făcut recurs la această decizie. În motivarea DNA, procurorii explică de ce finanţatorul stelist trebuie condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de dare de mită. 

În acest proces mai sunt inculpaţi Victor Piţurcă, dar şi Teia Sponte. 

Judecarea recursului a avut un primit termen în 25 martie, când completul format din preşedintele ICCJ Livia Stanciu, Francisca Maria Vasile, Săndel Lucian Macavei, Ionuţ Mihai Matei şi Rodica Cosma au decis amânarea cauzei pentru 22 aprilie, după ce Gigi Becali, Alina Florentina Ciul şi Teia Sponte au cerut instanţei acordarea unui termen pentru pregătirea apărării şi angajarea de avocaţi. Totodată, Becali a solicitat atunci instanţei să ia act de faptul că nu mai doreşte să dea nicio declaraţie în acest dosar. 

La termenul din 22 aprilie, instanţa a constatat că alţi doi inculpaţi din dosar, respectiv Radu Gheorghe Marino şi Victor Piţurcă, nu sunt prezenţi în sala de judecată şi nici nu există menţiunea clară dacă vor sau nu să dea declaraţii. Astfel, instanţa a amânat din nou judecarea cauzei, pentru 27 mai, şi le-a precizat avocaţilor celor doi să-i întrebe sau să obţină declaraţii date de aceştia la notar privind opţiunea de a oferi sau nu mărturii în instanţă. De asemenea, judecătorii au amânat tot pentru 27 mai audierea lui Becali, acesta spunând, la ieşirea din sala de judecată, că ar fi vrut să le prezinte judecătorilor, la termenul din 22 aprilie, tabloul ultimilor 12-13 ani din fotbalul românesc şi totodată să le solicite, la final, ridicarea sechestrului instituit pe cei 1,7 milioane de euro.

Un complet de trei judecători al instanţei supreme a decis în 17 aprilie 2012, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, achitarea lui Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă şi Radu Gheorghe Marino în dosarul „Valiza, apreciind că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie.

Unul din cei trei judecători din complet a avut o opinie separată, considerând că aceştia trebuie condamnaţi la închisoare cu suspendarea executării pedepsei. În cazul lui Raul Volcinschi, instanţa a luat act de încetarea procesului penal, întrucât a decedat.

Decizia de achitare a fost contestată de procurori la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Citeşte şi Gigi Becali, SHOW în sala de judecată: Eu sunt copilul vitreg al României!

În decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată în dosarul „Valiza” de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Victor Piţurcă a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului, fostul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, pentru complicitate la dare de mită, iar Alina Ciul, unul dintre avocaţii lui Becali, şi Radu Marino au fost acuzaţi de favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistriţa” sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal – Liga I – aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare -, aceştia urmând, la fel ca în cazul precedent, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-şi apere corect şansele şi să câştige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă