3 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialRuperea USL, bucuria idioţilor

Ruperea USL, bucuria idioţilor

Episodul Roşca Stănescu, departe de a fi închis, se dovedeşte doar un prim pas dintr-o strategie bine pusă la punct în laboratoarele PSD. „Practic, protocolul e suspendat. Deci, importante sunt de acum încolo faptele, nu declaraţiile“, a spus Ponta. „USL funcţionează de necesitate.

Pentru ţară şi popor, vezi doamne. Ce înseamnă asta? Praf în ochi. Ponta nu a forţat excluderea lui SRS doar din calcul politic. În primul rând, disputele ar fi fost tranşante, măcar şi pentru moment, or, PSD nu vrea asta. Are interesul, anunţând „suspendarea“ protocolului, să ţină PNL sub presiune, să-l şicaneze, să-i bage pumnul în gură, atunci când îi convine, să-l vulnerabilizeze. În al doilea rând, opinia publică nu este suficient pregatită, SRS nefiind un pretext care să reziste, i-ar fi acordat personajului o alură pe care nu o merită, existând riscul ca „vina“ să pice pe PSD. Strategia ruperii pe terenul ăsta se joacă, esenţială este acumularea argumentelor, destabilizarea şi decredibilizarea adversarului, fiecare tabără urmând să-şi aranjeze atuurile cu mult mai multă atenţie. Ponta a punctat acum pe două planuri: a arătat că PNL este dependent de PSD – Antonescu este gata să înghită broasca râioasă doar ca să rămână candidat – şi a provocat tensiuni prost ascunse în PNL între adepţii radicalismului şi cei ai ciolănismului (vă imaginaţi ce dilemă pentru posesorii celor 11.000 de posturi din administraţie!). S-a arătat, în final, un stăpân generos, dar hotărât. Noul Protocol, dacă va mai exista vreunul, va închide definitiv gura amatorilor de jucat la două capete – sport pe care Ponta îl ştie bine din perioada 2009, când PSD era la guvernare alături de PDL şi în opoziţie la televizor -, asigurându-şi liniştea guvernării până în Ziua Z. În plus, mai mult ca sigur, strategia conţine implicit şi obligarea liberalilor de a răspunde pentru insuccesele propriilor miniştri, ce vor fi ajutaţi în sensul acesta, că doar nu degeaba se plângea Nicolăescu că Ponta îi „blochează“ măreaţa reformă în sănătate. Singura întrebare rămasă în discuţie este când se va oficializa sciziunea. Depinde de cum vor arăta sondajele, de cât se va eroda Antonescu, de aritmetica noilor grupări parlamentare şi de aranjamentele politice, care vor intra în linie dreaptă.

Plecând de la această realitate, va fi interesant cum se va reseta scena politică. În USL, cele două direcţii sunt deja clare: pro şi contra coabitare, în traducere asta însemnând conservarea electoratului antibăsist marca Antena 3 sau lărgirea acestuia, aşa cum îndeamnă sondajele. PSD şi Ponta merg pe formula creionării unei alte majorităţi parlamentare cu UDMR, bucăţi din PP-DD şi PDL-Băsescu-Udrea. PNL vrea să se erijeze în victima coabitării, singurii care mai ţin sus steagul antibăsismului şi antieuropenismului. „Suntem singuri împotriva PSD, a lui Băsescu şi a unor instituţii internaţionale“, a declamat Antonescu pentru site-ul-ureche al lui Buble, soţul Dianei Tuşa, din tabăra Chiliman. Fiecare parte va încerca să-şi atragă şi să conserve adepţii propriei formule, niciuna nefiind însă pregătită pentru decizia finală. Motivul: instabilitatea dreptei.

Citeşte continuarea în Revista 22

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă