-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialCEC-ul devine bancă de investiţii pentru IMM-uri

CEC-ul devine bancă de investiţii pentru IMM-uri

Prezentă la Galaţi cu prilejul sărbătoririi „Zilei Întreprinzătorului” de către Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri şi turism, Maria Grapini, a prezentat o serie de priorităţi pe care le are pentru susţinerea mediului de afaceri autohton. Printre acestea, se află şi proiectul ca CEC-ul să devină bancă de investiţii pentru IMM-uri.

„Vrem să convingem Guvernul, în ansamblu, împreună cu patronatele, pentru că eu sunt convinsă, de nevoia ca CEC-ul, care este banca statului, să fie bancă de investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii pentru că atunci pot exista, de la condiţii de acordare a creditului până la costul creditului, politici naţionale şi pot fi la nivelul suportabilităţii acestui grup de întreprinderi mici şi mijlocii. De fapt, noi nu mai avem decât Eximbank şi CEC. Eximbank-ul să fie specializat pe susţinerea exportului prin proiectele şi produsele pe care le are, iar CEC-ul să se transforme în bancă de investiţii, pentru că nevoia de investiţii în România e mare la nivelul IMM-urilor şi nu există acelaşi grad de suportabilitate a costurilor de funcţionare, de operare în piaţă la IMM-uri şi la companiile mari. De aceea spun că nu e o discriminare, ci o politică de stat, cum e şi în alte ţări”, a declarat Maria Grapini.

Proiect pentru brandurile româneşti

Alt proiect este recucerirea pieţei interne de către brandurile româneşti. „Pentru 2014 trebuie să ne recucerim întâi piaţa internă, pentru că noi ne-am pierdut piaţa internă, şi voi propune, cu bani de la buget, să existe două târguri anuale numai cu branduri româneşti, unul primăvara-vara, altul toamna-iarna. Există tot felul de târguri ale importatorilor, dar producătorii români nu-şi permit toate taxele. Vreau să fac o politică de competiţie egală pentru că acum brandurile româneşti, producţia românească sunt acoperite de toate importurile acestea contrafăcute, care i-au omorât pe producătorii români şi de aceea concep un program pe care să-l prezint premierului prin care nu interzicem, nu închidem graniţele, dar Direcţia aceasta Antifraudă, care se înfiinţează, să meargă ţintit, să verifice toate importurile, de la intrare până la comercializare”, a spus ministrul.

Lista albă a întreprinzătorilor

Ministrul delegat pentru IMM-uri a mai precizat că intenţionează să realizeze o „listă albă” a IMM-urilor româneşti care au rezistat pe piaţă în ultimii 23 de ani, pentru ca acestora să le crească notorietatea. „Vreau să facem o listă albă cu întreprinzătorii români – şi recunosc că nu a fost ideea mea, a fost într-o dezbatere la Banca Naţională – o listă albă a întreprinzătorilor mici şi mijlocii autohtoni care au rezistat în timpurile acestea grele de 23 de ani, să le facem cunoscute şi să le crească notorietatea. Ştiţi, sunt foarte multe «no name». Ne lăudăm cu multinaţionale, dar m-am dus la cel mai mare târg tehnic la Hanovra şi am găsit 37 de IMM-uri care produc în România tehnologie înaltă şi care exportă, despre care nimeni nu ştie. Aceşti întreprinzători, care nu fac lucruri uşoare, sunt de la Iaşi, Sibiu, Braşov sau Cluj”, a spus Maria Grapini.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă