Ministrul Agriculturii, dl Achim Irimescu, a făcut o declarație năucitoare. Referindu-se la corupție, domnia-sa a declarat, în cadrul unui interviu, că din România ar fi plecat peste hotare, în ultimii cinci ani (de pe vremea lui Băsescu, preciza ministrul), camioane pline cu bani.
Vehiculele încărcate cu vreo 35 de miliarde de euro ar fi avut o destinație precisă. Destinația, conform dlui ministru care povestea o convorbire pe care ar fi avut-o cu un personaj anonim, ar fi fost Elveția. Furat de inspirația dezvăluirii, ministrul a mai spus că și în străinătate există corupție, dar bandiții lor nu scot banii din țară, ca bandiții de la noi. Mai mult, România ar fi o piață pentru produse alimentare “de mâna a zecea”, aduse din străinătate cu termene de garanție expirate.
Replica premierului a venit prompt, prin gura purtătorului de cuvânt de la Palatul Victoria. Guvernul s-a delimitat urgent de declarațiile colegului responsabil cu agricultura, acuzându-l că interpretează într-o manieră personală articole din presă, dar și informații făcute publice de Curtea de Conturi.
Cred că orice om cu scaun la cap citește interviul și știrea despre răspunsul Guvernului de mai multe ori. Nu e o relatare a vreunui website obscur, nu e nici o informație de budoar, nu e vreo piesă de teatru. Două ființe vii, două prezențe oficiale clare: un ministru în funcție și purtătorul de cuvânt al Guvernului. Cei doi oficiali au vorbit publicului din pozițiile pe care le ocupă în stat. Tehnocrații din guvernul nostru au reușit o performanță unică la capitolul comunicare; contrazicându-se, au năucit pe toată lumea.
Dar vorbele dlui Irimescu au părut mai grele decât… contra-vorbele care exprimă poziția Guvernului. Ofensiva DNA din ultimii ani, căderea în zeghe a atâtor “grei” politici sau din mediul, rarefiat, al milionarilor români ne-ar putea îndreptăți să credem că din România se exportă, la negru (în camioane, vorba ministrului), foarte mulți bani. Dar cum nu este corect să facem speculații, mă opresc doar la perspectiva comunicării și pun în balanță textele celor doi oficiali. Cum spuneam, al dlui Achim Irimescu atârnă mai greu.
În altă ordine de idei, mă așteptam ca dl Irimescu să spună mai multe lucruri despre agricultură. Să povestească epopeea întârzierilor la plata subvenției, de exemplu. Să ne spună cum scapă fermierul român de tractorul luat în leasing pentru că nu mai poate plăti împrumutul din cauză că nu și-a primit subvenția la timp. Sau să se declare ferm de acord cu șeful său, dl Cioloș, care spune că nu e bine să ne vindem pământul străinilor. Cu alte cuvinte, să spună cuvinte favorabile românilor, chiar dacă nici unul, nici celălalt nu fac nimic pentru îndreptarea lucrurilor.
Întorcându-mă la exportul de bani, nu pot să nu completez interviul ministrului Agriculturii cu încă un capitol: exportul de profit al companiilor străine care operează în România și care ne vând propriile noastre resurse. Cam câte camioane de bani au trimis la casele lor companiile care vând apă, gaz sau energie electrică? Apă românească, gaz metan românesc, energie produsă aici, pe care plătim suficient de mult ca să facă firmele intermediare profit. Nu vreau să par nicidecum ostil investițiilor străine, dar și aceste mari afaceri sunt cercetate de procurori, iar constatările că plătim prea mult pentru ceva ce ne aparține de drept nu sunt ale mele, ci ale anchetatorilor.
Mă aștept la o reparație, dar cum neoliberalismul presupune (și) maximizarea cu orice preț a profitului, iar companiile au avocați buni, -probabil că am de așteptat. Anchete, procese, termene de -judecată – o lungă și aproape interminabilă poveste. Și chiar dacă aceste companii vor fi obligate să ne dea banii înapoi, nu cred că vom vedea vreodată camioanele încărcate cu euro întorcându-se acasă. Tot din activitatea curentă vor “regla” dezechilibrele.
Nu pot să închei acest comentariu fără să constat că ministrul Agriculturii știe că România este o piață bună pentru produsele de import proaste. E un pas important în politica noastră recentă, cea prin care ne luăm țara înapoi, pas cu pas. A ști este un prim pas. Urmează, logic, cel de-al doilea pas. Cel prin care schimbăm situația. Nu mai importăm produse proaste și expirate și, eventual, stimulăm producția proprie de alimente de calitate. Desigur, dacă membrii guvernului tehnocrat nu se decid să o pună de-o horă. Adică, un pas înainte și doi înapoi.
