Conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) află, miercurea viitoare, decizia Curții de Apel (CA) Alba Iulia, în dosarul în care reprezentanții companiei au contestat hotărârea Tribunalului Hunedoara privind declanșarea insolvenței, fiind nemulțumiți de firma desemnată de judecătorul sindic ca administrator judiciar provizoriu în derularea procedurii respective, potrivit Agerpres.
Instanţa a amânat pronunţarea pentru săptămâna următoare, când părţile pot depune concluzii scrise, a precizat purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean.
CEH a contestat desemnarea administratorului judiciar provizoriu, altul decât cel cerut de societate.
Tribunalul Hunedoara a admis, în 7 ianuarie, cererea de intrare în insolvenţă a CEH, urmând ca de punerea în practică a acesteia să se ocupe Casa de insolvenţă GMC SPRL Craiova.
CEH ar fi preferat însă ca de procedura insolvenţei să se ocupe firma Euro Insolv, condusă de Remus Borza. Decizia a stârnit şi nemulţumirea Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, care a considerat că firma din Craiova nu are experienţa necesară în astfel de situaţii. Ulterior, minerii de la exploatările de huilă Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan au protestat spontan împotriva deciziei instanţei.
În cadrul companiei lucrează circa 6.300 de angajaţi la termocentralele Mintia şi Paroşeni, precum şi la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan din Valea Jiului.
Potrivit raportului administratorului judiciar al complexului, firma GMC SPRL, cu privire la cauzele intrării în insolvenţă, decapitalizarea CEH şi intrarea în insolvenţă au fost planificate încă de la înfiinţarea sa, din moment ce, an de an, au fost aprobate bugete de venituri şi cheltuieli care au prevăzut pierderi. Conform sursei citate, costurile de producţie a energiei în cadrul complexului sunt de două ori mai mari decât preţul pieţei, ceea ce a dus la decapitalizarea treptată a societăţii.
Firma GMC SPRL propune, în raportul privind cauzele insolvenţei, „compensarea datoriilor către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin preluarea în contul creanţei a exploatărilor miniere, în cuantumul rezultat în urma unui raport de evaluare, exploatări ce se pot constitui apoi ca o societate de închidere a minelor beneficiind de ajutor de stat, cel puţin până în 2018”.
CEH are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, potrivit raportului, din care 1,2 miliarde de lei către Ministerul Finanţelor Publice. Propunerea va fi evaluată de Adunarea Creditorilor, care va decide cu privire la planul de restructurare.
„Bineînţeles, toate acestea s-ar putea realiza numai dacă CEH va rezista şi nu va intra în faliment direct în perioada de observaţie, fără a mai ajunge la implementarea unui plan de reorganizare. Iar aceasta se poate face doar printr-o restructurare masivă a tuturor compartimentelor societăţii, prin reducerea la strictul necesar a tuturor cheltuielilor, atât a celor materiale, cât mai ales a celor cu muncă vie, acestea din urmă atât prin eliminarea din organigrame a tuturor posturilor inutile şi care nu au legătură cu producţia, cât şi prin ajustarea drastică a salariilor”, se mai arată în raportul administratorului.