Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că datorită unor investiţii importate care necesită alocări de fonduri, bugetul Bucureştiului va fi rectificat.
„Avem buget, am atacat doar punctele cu investiţii care erau în derulare. Nu am atacat tot bugetul, el se închide. Sunt două sau trei puncte de unde s-au luat bani şi le alocăm bani. Este partea a doua la proiectul Liviu Rebreanu, participarea la un proiect european de mediu care nu este susţinut şi operaţiuni la şcoli – supravegherea împrejurimilor şcolilor. Am pregătit softul şi telecomunicaţiile şi mai trebuiau montate camerele de luat vederi, mai specializate care să menţină date, în zone de criminalitate marcate de poliţie”, a afirmat Oprescu, citat de Agerpres.
Citeşte şi Oprescu: Voi cere premierului exproprierea imobilelor istorice abandonate de proprietari
După ce bugetul Primăriei Capitalei a fost adoptat pe 27 aprilie cu două amendamente ale grupului majoritar, USL, în valoare de 3,8 miliarde lei, acesta va suferi câteva modificări.
Aceste declaraţii ale ediului-şef vin după ce, la data la care a fost adoptat bugetul, a arătat faptul că luarea banilor bani, inclusiv de la proiecte de investiţii aflate în faza finală, contravine normelor legale în vigoare.
Citeşte şi Oprescu: Pensionarii să meargă la căţeii pensionari; câinii nu trebuie să mai umble liberi pe stradă