Odată cu scandalul declanșat de Dosarul Panama, procesele politice din multe capitale intră într-un nou ciclu de criză, cu impact greu de calculat în această etapă. Toată lumea ar vrea să știe cine va pierde și cine va profita în viitoarele campanii electorale în urma valului de dezvăluiri despre corupția favorizată de multinaționale și de rețele globale. Amatorii de predicții preferă prudența, așteptând rezultatele unor cercetări oficiale și confirmarea primelor informații.
Inițial, au fost inventariate cu satisfacție sau cu îngrijorare țările de proveniență ale celor implicați, cu un plus de interes pentru Statele Unite și Federația Rusă. În fiecare zi, ajung însă în atenția publicului noi cazuri individuale. Lista victimelor politice de prim plan a început cu premierul Islandei, forțat să se retragă din funcție.
În Franța, unde va avea loc un scrutin prezidențial în aprilie 2017, scandalul privind evaziunea fiscală prin companii off-shore a pus în dificultate cel mai agresiv partid de opoziție, Frontul Național (FN), formațiune naționalistă de extremă dreapta. Primele nume franțuzești din sfera politică înscrise în Panama Papers aparțin unor colaboratori apropiați ai liderului FN, Marine Le Pen. Președintele Hollande a reacționat imediat, promițând investigații amănunțite. El a mulțumit chiar celor care au dezvăluit secretele evazioniștilor fiscali, precizând că autorii fraudelor vor fi taxați și vor aduce astfel venituri la bugetul de stat. Ministrul Finanțelor a solicitat prompt conturile Băncii Société Generale, despre care s-a aflat că deține 979 de companii înregistrate în paradisuri fiscale.
Socialiștii aflați la putere în Franța nu pot însă specula cu adevărat momentul favorabil creat prin aflarea secretelor din Panama Papers, întrucât se confruntă ei înșiși cu o gravă criză socială, amplificată de diviziunile interne și de lipsa de autoritate a președintelui Hollande. Șeful statului a fost obligat, din lipsă de consens, să renunțe la revizuirea Constituției, la care se angajase solemn pe 16 noiembrie 2015, la trei zile după atentatele de la Paris. Un alt mare obiectiv al guvernului socialist, Proiectul de reformă a Codului muncii, e contestat în stradă, de aproape o săptămână, nu doar la Paris, ci și în Nantes, Rouen, Rennes, Toulouse, Grenoble, Marseille, Lille, Strasbourg etc. Deși se erijează în avocat al reformei, afirmând că nu dorește o Franță a precarității, ci una dinamică, pregătită să-și asume schimbările, președintele însuși a anunțat, la debutul protestelor, că renunță la cele mai controversate prevederi ale legii.
El n-a obținut însă, în felul acesta, detensionarea situației, ci, dimpotrivă, extinderea manifestațiilor, odată cu adâncirea fracturilor în tabăra socialistă. Franța e din nou paralizată – școli închise, trenuri deraiate, drumuri blocate, rapperi chemând la construcția unei alte lumi, refugiați care acuză măsurile referitoare la retragerea cetățeniei, studenți și elevi rebeli care susțin cauza sindicatelor. Teama de islamism și de explozii auto-provocate pălește în fața spectrului șomajului și a pierderii unor privilegii sociale.
Zeci de mii de manifestanți se adună noapte de noapte în puncte-simbol din capitala Franței, într-o mișcare numită Nuit Debout, similară în multe privințe celebrelor mișcări Occupy și Indignados, născute anii trecuți în SUA și Spania. Sloganurile lor sunt, în principal,sloganuri anti-capitalism și anti-austeritate, dar ele amalgamează un spectru larg de nemulțumiri, inclusiv privind mediul, educația, sistemul justiției și sistemul bancar.
Reformarea legislației muncii, inițiată de premierul Manuel Valls, încearcă să răspundă noilor realități economice ale Franței, dar și criticilor formulate de Comisia Europeană cu privire la politicile Parisului în materie de deficit bugetar și dezechilibre pe piața muncii. Comisarul european pentru Dialog Social, Valdis Dombrowskis, s-a deplasat în ultima zi a lunii martie la Paris, pentru a promova proiectul contestat de sindicaliști și a da o mână ajutor Cabinetului Valls. Dombrowskis, care împarte în Executivul de la Bruxelles portofoliul afacerilor economice cu francezul Pierre Moscovici, s-a referit la faptul că Franța înregistrează de prea mult timp o rată de șomaj de 10%, iar creșterea sa economică de 1,3% în 2016 e mult sub cota europeană medie.
Reglementările privind piața muncii sunt considerate principalul obstacol în calea progresului și a dezvoltării Franței, dar reformarea sectorului respectiv s-a dovedit imposibilă chiar și sub o guvernare de dreapta. Într-un an pre-electoral, marcat de crize comunitare și de jocuri politice interne, eșecul e cu atât mai previzibil. Șeful Executivului, văzut o vreme ca un potențial succesor al lui Hollande, riscă să-și compromită viitorul politic, indiferent dacă renunță la reforma Codului muncii sau dacă o susține în continuare.
În aceste condiții, stânga socialistă se vede, cu un an înaintea alegerilor prezidențiale, fără un candidat credibil la funcția supremă. În pofida faptului că valul nemulțumirii populare nu înclină balanța spre dreapta, ci dimpotrivă, ecologiștii și socialiștii din toate facțiunile își macină forțele în căutarea unei soluții câștigătoare. Ideea unor alegeri primare, programate eventual pentru luna decembrie, pare să n-aibă -mari sorți de izbândă. În ultima vreme, premierul Valls a făcut declarații sugestive, precizând că intră în logica firii ca François Hollande să candideze pentru un al doilea mandat. La rândul său, președintele Hollande, care acum câteva luni lăsa să se înțeleagă că se va retrage dacă nu reușește revizuirea Constituției, dă semnale că s-ar fi repliat, acceptând parcă resemnat să reprezinte încă o dată stânga franceză în competiția pentru funcția supremă.
În tabăra stângii domnește totuși teama că Hollande nu mai poate coagula o majoritate, de vreme ce n-a reușit să-și impună nici propriul program. Dreapta nu este însă nici ea unită. Mai mulți candidați au intrat deja oficial în cursă pe această parte a eșichierului politic, ceea ce îl favorizează pe actualul șef de stat. În fond, acesta a gestionat, de bine, de rău, câteva crize majore, inclusiv atentate teroriste, a declanșat un proces de reformă, mergând împotriva propriului partid și a rămas un interlocutor important pentru partenerii externi, remarcă adepții președintelui. La rândul lor, mulți dintre criticii săi, fie ei socialiști, naționaliști sau republicani, recunosc că Hollande are încă atuuri pe care le poate juca în competiția pentru prezidențiale. Chiar dacă el nu depășește o cotă de încredere de 15%, nici contracandidații săi nu se bucură de mai mare prestigiu sau popularitate.
Liderul de la Élysée a participat, săptămâna trecută, la Summit-ul pe tema securității nucleare de la Washington. El a avut, spre deosebire de mulți alți șefi de stat, privilegiul unei întâlniri bilaterale cu președintele Obama. Jurnaliștii care l-au însoțit au remarcat schimbarea sa de atitudine privind candidatura pentru un al doilea mandat. Anunțul oficial întârzie, dar staff-ul președintelui a declanșat deja o campanie de comunicare, mizând pe cercurile culturale și chiar pe sprijinul sportivilor în perspectiva Campionatului European de Fotbal. Pe 14 aprilie, François Hollande este invitat la o emisiune specială a canalului France 2, în prime time, iar pentru finalul acestei luni colaboratorii lui pregătesc o mare adunare populară. Planurile sale electorale și agenda publică ar putea fi însă deturnate de manifestațiile împotriva Codului muncii. Nimeni nu știe cine și cum le-ar putea pune capăt în timp util, de vreme ce sindicaliștii au anunțat că vor rămâne pe baricade până la obținerea unor rezultate concrete, iar liceenii și studenții continuă să le stea alături.
Aceste opinii aparțin autoarei și nu implică responsabilitatea MAE.
