Patru companii „mari” şi-au anunţat intenţia de a cumpăra CFR Marfă, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.
„Sunt patru companii foarte mari care au anunţat deja intenţia şi până la board-ul FMI din iunie o să avem procedura finalizată„, a spus Ponta, miercuri.
Premierul a arătat că procedura de privatizare se desfăşoară conform prevederilor recomandate de consultant, iar ceea ce este important este că nu pot participa „tot felul de oameni”, cum a fost în cazul Oltchim.
De asemenea, întrebat dacă prevederea privind participarea la licitaţie a unor asocieri de companii nu poate duce la un nou caz Oltchim, Ponta a spus că e nevoie de investiţii foarte mari la CFR Marfă, iar cei care participă se pot asocia ca să investească.
„Păi trebuie şi 30 de milioane de euro activitate în domeniu. Nu ştiu dacă domnul Diaconescu are”, a mai spus premierul.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat recent că după cedarea a 51% din acţiunile CFR Marfă statul român va putea împiedica vânzarea companiei la fier vechi, iar condiţiile restrictive impuse în caietul de sarcini nu vor permite înscrierea la licitaţie a unor „geambaşi”.
Fenechiu a spus că şi-ar dori ca privatizarea să fie realizată cu o companie care să dezvolte transportul feroviar de mărfuri în România.
Privatizarea CFR Marfă este unul din angajamentele asumate de Guvern prin acordul cu FMI.
Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă va porni de la un preţ de 180 milioane de euro, iar câştigătorul licitaţiei va fi stabilit la jumătatea lunii iunie.
Procedura va avea trei etape – precalificare, negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, respectiv licitaţie cu ofertă în plic.