Rusia şi Japonia şi-au exprimat luni hotărârea de a negocia pentru depăşirea conflictului teritorial cu privire la Insulele Kurile, a căror parte de sud, anexată în 1945, este revendicată în continuare de Tokyo, un diferend ce împiedică din acea perioadă semnarea unui tratat de pace, relatează AFP, citat de Mediafax.
„Liderii celor două ţări au convenit că situaţia – după 67 de ani de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial nu s-a încheiat un tratat de pace între Rusia şi Japonia – este anormală”, au declarat preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul nipon Shinzo Abe, citaţi într-un comunicat comun, adoptat la Kremlin.
Ei şi-au exprimat „hotărârea” de a negocia pentru soluţionarea diferendului asupra Insulelor Kurile.