0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportAtletismCeremonii militare de Ziua Veteranilor de Război

Ceremonii militare de Ziua Veteranilor de Război

La 29 aprilie, în fiecare an, românii sărbătoresc Ziua Veteranilor de Război. În urmă cu 111 ani, la 29 aprilie, Regele Carol I instituia titlul de „Veteran de Război”, în baza prevederilor Convenţiei de la Geneva din 1870 a statelor europene, în onoarea combatanţilor acoperiţi de glorie pe redutele Războiului de Independenţă, zi care a devenit, din anul 2007, Ziua Veteranilor de Război.

Cu ocazia acestui eveniment, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, participă, de la ora 10:00, la ceremonia militară de depuneri de coroane de flori, de la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Naţională de Apărare), potrivit unui comunicat al MApN remis România liberă.

Citeşte şi FOTO. Ziua Forţelor Terestre: Militari decoraţi şi depuneri de coroane

Ceremonii militare se mai desfăşoară în cursul zilei de luni la monumente ale eroilor din toate garnizoanele din ţară, în Bucureşti, de la ora 9:00, fiind organizată o altă ceremonie la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă