Judecătorii au respins contestaţia legată de candidatura lui Cristian Popescu (“Piedone”) la Primăria Sectorului 4. În motivaţie scrie: “Comunitatea al cărei reprezentant intenţionează să fie acesta este singura în măsură să sancţioneze sau să răsplătească parcursul profesional şi personal al candidatului, prin votul majorităţii membrilor săi”. Perfect logic – oricât de evidente ar fi motivele suspiciunilor de corupţie, până la pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti omul trebuie considerat nevinovat şi îşi păstrează intacte drepturile cetăţeneşti, inclusiv pe cel de a candida şi a fi ales.
Dacă însă judecăm statistic, lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Până acum, mai mult de 90% din inculpaţii trimişi în judecată de DNA au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi. Şi, cum 6 din cei 7 primari bucureşteni sunt fie urmăriţi penal, fie deja trimişi în judecată, rezultă că sunt mici şanse ca ei să fie nevinovaţi.
Am mai scris şi altădată, prezumţia de nevinovăţie funcţionează în instanţă, nu şi în opinia publică. În formarea opiniei publice, ceea ce contează e credibilitatea celui acuzat, faţă de cea a acuzatorului. Or, dacă ne uităm în sondajele de opinie (de exemplu, cele publicate de INSCOP) vedem că DNA se bucură de încrederea a peste 60% din populaţie, pe când partidele politice (primarii în cauză fiind reprezentanţii acestora) sunt “crezute” de mai puţin de 10%. Rezultă de aici că, odată pus în cercetare de către parchetul anticorupţie, un politician are toate şansele să fie, în ochii publicului, ca şi condamnat.
Bunul-simţ ne spune că un politician acuzat de corupţie ar avea şanse minime de a primi voturile alegătorilor. Cu atât mai mult cu cât, tot conform sondajelor de opinie, corupţia este considerată una dintre cele mai grave probleme ale societăţii noastre. Cu toate acestea, observăm că tot mai mulţi dintre primarii urmăriţi penal sau chiar condamnaţi au decis să candideze pentru un nou mandat: Piedone, Vanghelie şi Negoiţă (e drept, nu e acuzat de corupţie, dar evaziunea fiscală este şi ea furt din banul public) la Bucureşti; Olguţa Vasilescu la Craiova; George Scripcaru la Braşov (deocamdată, neconfirmat); Mircia Gutău la Râmnicu Vâlcea; Ovidiu Teodor Creţu la Bistriţa; Adrian Orza la Timişoara; Mircia Muntean la Deva. Culmea e că în multe dintre aceste cazuri sondajele pre-electorale le dau şanse serioase de a primi noi mandate.
Nu ar fi prima dată când politicieni având la activ condamnări definitive (nu doar suspiciuni) pentru corupţie au fost aleşi (Mirel Prina la Slatina) sau chiar au fost declaraţi cetăţeni de onoare (Mircia Gutău la Râmnicu Vâlcea). Încerc să înţeleg mecanismele care fac ca cetăţenii să voteze oameni care sunt cel puţin suspecţi de corupţie.
De cele mai multe ori, funcţionează raţionamentul: “Fură, dar măcar mai face câte ceva”. -Într-adevăr, cei mai mulţi dintre primarii acuzaţi de corupţie s-au dovedit a fi foarte îndemânatici în a produce amenajări cu finalitate îndoielnică, dar extrem de vizibile. Mă refer la bordurile roz şi pergolele din sectorul 3, la tufişurile tunse în formă de animale din sectorul 4, la fântânile şi statuile din sectorul 2.
La asta se adaugă corolarul banalizării răului: “Oricum sunt o apă şi-un pământ, toţi fură. Măcar, ăsta e mai puţin flămând”. E drept, dacă ne uităm la procesele deschise de DNA în ultimii ani, parcă mi-ar fi greu să găsesc un politician cu funcţie (parlamentar, consilier local sau judeţean, primar) pentru care să pot băga mâna în foc că e om cinstit. La asta contribuie şi senzaţionalismul practicat în mass-media, care pune în lumină exclusiv actele negative ale politicienilor, şi aproape niciodată pe cele pozitive, în măsura în care ele există.
Există o masă din ce în ce mai substanţială de alegători care refuză însăşi ideea de politică şi de aceea preferă să nu voteze deloc. În condiţiile în care merg la vot doar cei care au interes imediat, coruperea alegătorilor prin mijloace mai mult sau mai puţin subtile este tot mai eficace. Mă refer la practicile cunoscute şi aplicate cu succes de manipulare a diverselor forme de “ajutoare”, nu doar în campania electorală, de aleşi precum Mazăre, Vanghelie şi alţii.
S-a spus că, după tragedia Colectiv, societatea română a devenit conştientă de pericolul concret pe care îl reprezintă corupţia generalizată şi că ar fi decisă să lupte împotriva ei. Alegerile din 5 iunie vor constitui un test prin care alegătorii vor putea proba dacă lupta împotriva corupţiei este şi altceva decât o lozincă bună de afişat în spaţiul public.
