În 1985, Franța, Germania, Belgia, Luxemburg și Olanda au semnat Acordul Schengen, care garanta libera circulație a bunurilor și a persoanelor. Vizele de scurt sejur, controalele la frontiere și cererile de azil urmau să fie reglementate prin politici și proceduri comune. Zece ani mai târziu, cele cinci țări semnatare și-au deschis reciproc granițele. 30 de state au aderat de atunci la zona Schengen, deși nu toate acestea pun în practică prevederile Acordului. Inițial, spațiul Schengen nu era legat direct de UE, dar din 1997, prin Tratatul de la Amsterdam, a fost încorporat în setul angajamentelor comunitare.
Marea Britanie și Irlanda, care fac parte din UE, au optat să rămână în afara zonei Schengen și li s-a acordat acest drept. Norvegia și Islanda nu au aderat la UE, dar fac parte din Schengen și i-au implementat normele. Elveția și Liechtenstein, care nu sunt țări UE, au semnat Acordul, dar continuă să solicite pașapoarte la punctele de frontieră cu blocul comunitar. Ciprul, România, Bulgaria și Croația s-au angajat să se integreze în spațiul Schengen prin semnarea tratatelor de aderare la UE, dar sunt ținute în afara lui prin voința Comisiei Europene. Ultima extindere a zonei de liberă circulație a avut loc în 2007, când au fost ridicate restricțiile de circulație pentru 9 țări din fostul bloc comunist primite anterior în UE .
Spre deosebire de moneda unică europeană, care a avut parte din start de rezistență și contestații, deschiderea granițelor intracomunitare a fost acceptată entuziast din toate părțile. Considerată un simbol al identității europene și un garant al bunăstării comune, libera circulație a jucat deopotrivă rolul de liant pentru cetățenii UE și de factor motivațional pentru cei din statele aspirante la aderare. A fost însă suficient un prim atentat terorist pe teritoriul occidental pentru ca abolirea frontierelor interne să fie privită cu ostilitate sau teamă. Corul celor care pun insecuritatea comunitară pe seama regulilor Shengen a acaparat rapid scena, iar criza refugiaților n-a făcut decât să le îngroașe partitura.
După atacurile cu bombe din Bruxelles și Paris, circulația cetățenilor comunitari fără prezentarea pașapoartelor la frontierele UE a fost trecută oficial pe lista factorilor de risc. Mai multe state membre au reintrodus controlul la granițe. Colapsul, suspendarea sau modificarea Acordului Schengen au devenit subiecte de controverse politice și de previziuni catastrofice. Au fost -elaborate diverse scenarii de evoluție, luându-se în calcul statu-quo-ul, reintroducerea controalelor pentru o perioadă de doi ani, excluderea unor țări membre (în primul rând Grecia) sau stabilirea unui mini-Schengen (propusă de Olanda). Comisia Europeană a înscris pe agenda obiectivelor sale pentru 2016-2017 revenirea la modul de aplicare a normelor Schengen dinainte de a fi izbucnit actuala criză, recunoscând astfel starea de disfuncționalitate a Acordului.
Între timp, a devenit limpede că majoritatea țărilor care au decis renunțarea unilaterală la principiul libertății de circulație nu sunt și cele mai expuse în fața valului migrator sau a amenințărilor teroriste. De asemenea, odată ce au fost digerate primele “surprize” legate de atentate sau migrație, și-au făcut loc în spațiul public discuțiile privind costurile economice și riscurile de securitate pe care le-ar implica o eventuală desființare a zonei Schengen.
Ca și în cazul controverselor în jurul monedei euro și al propunerilor de revenire la monedele naționale, calculele arată că întoarcerea în era pre-Schengen e mult mai costisitoare și mai riscantă decât prezervarea funcționării Acordului. După ce au fost aruncate zgomotos pe piață, ideile referitoare la recâștigarea suveranităților naționale încep să pălească în fața realității pragmatice și a spaimei că un plus de independență față de Bruxelles nu poate garanta nici bunăstarea, nici siguranța în izolare a cetățenilor europeni. Dimpotrivă, instabilitatea provocată de mișcări și măsuri anti-europene ar servi mai degrabă interesele adversarilor democrației de tip occidental decât pe cele ale unor națiuni desprinse din chingile UE. Toate analizele arată că până și Brexit-ul ar avea ca efect pierderi majore în plan economic, concomitent cu o creștere a amenințărilor în materie de securitate (deși Marea Britanie nu e stat Schengen și nu a adoptat moneda euro). Cu atât mai mult, pentru celelalte țări din blocul comunitar iluzia întoarcerii în timp, întreținută de unii lideri, va fi plătită scump, iar opinia publică pare să sesizeze acest pericol mai clar decât decidenții politici.
Cercetătorii de la Fundația Bertelsmann și editorialiști europeni de prestigiu atrag atenția, cu cifre și date de necontrazis, asupra impactului destabilizator al referendumului din Marea Britanie în combinație cu indeciziile (sau deciziile necoordonate) privind zona Schengen. Pe baza unor sondaje realizate în cele 28 de state membre UE, Consiliul European pentru Relații Internaționale (European Council on Foreign Relations) a redactat recent un studiu pe tema viitorului Schengen. Majoritatea cetățenilor comunitari consideră că libertatea de mișcare trebuie protejată și așteaptă ca Bruxelles-ul să mențină spațiul Schengen. Aceeași majoritate recunoaște că beneficiile economice care decurg din calitatea de stat Schengen vin la pachet cu problemele legate de proasta gestionare a crizei migrației și cu problemele de securitate. Subiecții intervievați nu se îndoiesc însă de faptul că terorismul poate fi ținut sub control doar prin solidaritate și acțiune comună în interiorul spațiului Schengen, întrucât suspendarea Acordului privind libera circulație ar însemna și renunțarea la sistemul informațiilor partajate, deci vulnerabilizarea frontierelor fiecăruia dintre state.
Efectele economice distructive ale reintroducerii controalelor în interiorul UE vor fi cu atât mai greu suportat cu cât operaționalizarea măsurilor respective poate dura un deceniu, iar cheltuielile necesare sunt calculate la un total de 470 de miliarde de euro. După închiderea granițelor dintre Danemarca și Suedia, compania feroviară DSB a anunțat că pierde zilnic 13.400 de euro. Austria estimează că introducerea controalelor la frontiere ar costa statul între 2,5 și 8,5 milioane de euro în fiecare zi. Belgia se așteaptă ca schimburile sale comerciale cu Franța, Germania și Olanda să scadă cu 50% dacă se vor impune controale la granițe. Economia Franței ar pierde un miliard pe zi prin renunțarea la Schengen în primii zece ani și 10 miliarde pe an după aceea. În Germania, până în 2025, costurile suspendării Schengen s-ar ridica la 77 miliarde de euro, iar Italia, într-un interval similar, ar plăti renunțarea la Schengen cu 50 miliarde de euro. Chiar și în Marea Britanie, care -reafirmă că nu va adera niciodată la Schengen, colapsul acestei zone ar provoca o creștere a prețurilor cu 1%, adică -pierderi de 87 miliarde euro în următorii zece ani.
Mobilitatea forței de muncă, turismul și comerțul vor fi grav afectate de restricțiile intra-Schengen. Ca atare, cetățenii din țările occidentale cele mai dezvoltate se pronunță pentru menținerea liberei circulații. Nordicii și est-europenii (mai ales balticii) sunt mai înclinați să accepte reintroducerea controalelor la frontiere dacă acestea pot garanta stoparea valului migrator. Deși aproximativ 1,3 milioane de polonezi trăiesc și muncesc în spațiul Schengen, guvernanții de la Varșovia se alătură curentului favorabil suspendării Acordului, ca și omologii lor din Ungaria, Cehia și Slovacia.
În pofida costurilor aferente și a susținerii populare pentru zona Schengen, Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Suedia, Ungaria, Malta și Slovenia nu se arată dispuse să renunțe la controlul pașapoartelor, la care au recurs de frica atentatelor și a refugiaților musulmani. Analiștii de la European Council on Foreign Relations constată că, în statele cele mai afectate de terorism și migrație, instalarea unor puncte de control semi-permanente exprimă neîncrederea în mecanismele Schengen, dar în țările central-europene sau nordice măsurile restrictive confirmă radicalismul antioccidental promovat de unele partide naționale.
Cercetătorii subliniază că Uniunea Europeană e la răscruce și că, deocamdată, populația contrazice forțele sau actorii politici care mizează pe soluția renunțării la avantajele liberei circulații. Ei trag un semnal de alarmă privind necesitatea unor măsuri urgente pentru reinstaurarea funcționalității Acordului Schengen și întărirea filtrelor sale protective. O nouă extindere, prin integrarea statelor UE care îndeplinesc criteriile tehnice și își asumă responsabilități în apărarea granițelor comunitare ar redinamiza solidaritatea, reducând deficitul de încredere față de Bruxelles. Majoritatea covârșitoare a opiniei publice se pronunță pentru menținerea zonei Schengen, având în vedere beneficiile cooperării transfrontaliere, dar procentele din sondaje se pot schimba peste noapte. Nimeni nu știe cât va rezista această majoritate, nici cum vor fi distribuite costurile în cazul unor noi decizii politice greșite și al amânărilor repetate.
Aceste opinii aparțin autoarei și nu implică responsabilitatea MAE
