Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că au fost recoltate 2.633 de probe de substanțe dezinfectante folosite în 208 spitale publice și private care au contract cu compania Hexi Pharma, informează Agerpres.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a participat vineri la videoconferinţa cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică pentru a verifica stadiul măsurilor pe termen scurt dispuse joi, în contextul controversei privind substanțele dezinfectante folosite în spitale.
„Direcţiile de Sănătate Publică au raportat acţiunile de verificare din toate unităţile sanitare din ţară care utilizează dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania Hexi Pharma prin autocontrolul propriu al unităţilor spitaliceşti, dar şi prin probe suplimentare recoltate de către Direcţiile de Sănătate Publică, pe care le vor analiza în laboratoarele proprii. Astfel, în 41 de judeţe au fost recoltate un număr de 2.633 teste de sanitaţie din 208 unităţi spitaliceşti publice şi private cu paturi care folosesc dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania în cauză”, informează MS, într-un comunicat de presă.
Până la ora videoconferinței, în București fuseseră prelevate 202 teste din 21 de spitale, din cele 43 existente. În ceea ce priveşte cele cinci unităţi spitaliceşti de mari dimensiuni private cu paturi din Bucureşti, două au declarat că nu utilizează dezinfectantul în cauză, de la restul aşteptându-se încă raportarea.
„Laboratoarele tuturor Direcţiilor de Sănătate Publică vor funcţiona în perioada sărbătorilor de Paşte pentru efectuarea testelor de laborator, care vor fi raportate în cadrul videoconferinţei de miercuri, 4 mai. De asemenea, în cadrul videoconferinţei de astăzi, ministrul Sănătăţii a comunicat reprezentanţilor Direcţiilor de Sănătate Publică măsurile cu privire la comisiile mixte de control, care vor debuta în luna mai. Totodată, acesta a dispus Direcţiilor ca până la data de 11 mai să efectueze o analiză internă pe marginea discrepanţelor dintre rezultatele controalelor inter şi intra-judeţene”, se mai arată în comunicat.
Joi, Corpul de control al Ministerului Sănătății a decis să înceapă controale privind eficiența substanțelor dezinfectante de la compania Hexi Pharma, folosite în spitalele din România.
„Odatǎ cu apariţia în spaţiul mediatic a problemelor legate de situaţia biocidelor, ministrul Sǎnǎtǎţii a dispus Corpului de Control demararea unor controale mixte împreună cu Inspecţia Sanitară de Stat şi Serviciile de Control în Sǎnǎtate Publicǎ din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică”, informează Ministerul Sănătăţii, precizând că aceste controale se vor derula în strânsǎ legǎturǎ cu ancheta penalǎ aflatǎ pe rolul Parchetului General.
Jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au publicat, în această săptămână, două anchete care arată că Hexi Pharma, firma care furnizează dezinfectanţi în peste 300 de spitale, nu respectă concentraţiile soluţiilor, Inspecţia Sanitară de Stat spune că legea nu o obligă să facă verificări, iar dacă totuşi apar probleme, acestea se fac la un laborator al cărui administrator are legături cu acţionarul principal al firmei producătoare
Gazeta Sporturilor a anunţat, joi, că a făcut analize care confirmă că ambele substanţe active din Suprasept – biocid folosit de firma Hexi Pharma, care dezinfectează 2.000 de săli de operaţie din România, din peste 350 de spitale – sunt diluate: prima de 10 ori şi a doua cu 30%.
În urma anchetei GSP, Parchetul instanţei supreme s-a autosesizat şi face cercetări.