Hiturile „Golaniei“. Versurile Laurei Botolan cântau singure:„Mamă, azi nu vin acasă /Stau în Piață până-n zori“

Laura Botolan era în Piața Universității printre protestatari. Lângă ea, un puști – Dan Sasu – din Timișoara, cu o chitară, zdrăngănea. Laurei i-a venit să scrie repede versurile „Imnului Golanilor“, de „parcă mi-au ieșit direct din suflet“.

Nu-i place să vorbească despre ea. A cântat prima dată imnul în mijlocul străzii, stând pe jos împreună cu Dan Sasu. Apoi, cei care au auzit-o au trimis-o în balcon, unde cântecul a fost modelat de Cristian Pațurcă, care l-a transformat în hitul Golaniei.

Cum a făcut și cu celealte texte scrise de Laura, dintre care cutremurătorul „Golan post-mortem“.

A avut momentele ei de celebritate anonimă, ascunsă în cotlonul balconului Universității.

Dar în memoria colectivă a participanților la mitingul din Piața Universității ca autor al „Imnului Golanilor“ a rămas Cristian Pațurcă.

Laura a crezut în idealurile revoluției și ale protestatarilor din Piața Universității.

Atunci scria versuri și compunea cântece. Acum pictează. Are și expoziții. Își semnează lucrările cu pseudonim. Nu prea vrea să vorbească despre ea, cea de atunci, din aprilie-mai 1990.

„Stăteam în camerele de sus, la balcon, fredonam melodii și încercam să facem ceva nou și încurajator, să nu plece lumea.  Îmi amintesc că un reporter de la CNN ne-a luat un interviu mie și lui Piți (Pațurcă – n.n.). Piți a insistat să mergem în anticamera wc-urilor, să ne înregistreze acolo. Acolo ne-au înregistrat (…) Eu nu prea stăteam la poze și la interviuri. Chiar și în momentul lansarii primului disc am declarat celor de la «România liberă» că piesele erau ale Pieței. Și eu am participat la înregistrarea discului, vocea mea se aude pe acolo“, relatează Laura Botolan.

Portretul său de artistă îl face Cristian Pațurcă, cel care a compus linia melodică a textelor ei, transformându-le în
hituri din balconul Universi­tății.

Pațurcă o descrie în volumul său de memorii de sub balconul Universității, denumit sim­bolic „Mi-e greu titlul de erou“. Titlul cărții este un vers din cântecul „Golan post-mortem“ scris de Laura Botolan. „Am mai spus că versurile Laurei Botolan cântau singure. De unde să știu eu că acest cântec («Golan Post-mortem» – n.n.) va pune în genunchi, cu lumânări aprinse, mări de oameni… De unde să știu eu că acest cântec mă va însoți toată viața, în toată zbuciumata mea carieră.

Că-l vor asculta presedintele țării, președintele SUA, Papa Ioan Paul al II lea. Cântecul a izvorât pur și simplu (…) «Golan post mortem» așa s-a născut. Am scris un cântec simplu, direct, de la suflet la suflet, care avea să devină un simbol a ceea ce se numește peste ani «Fenomenul Piața Universității»“, consemnează Pațurcă în memoriile sale scrise sub formă de dialog cu un prieten.

La postul de radio Europa Liberă, emisiunea „Actualitatea românească“ se deschidea cu „Imnul Golanilor“. Cum mergeam seară de seară în Piața Universității, în memoria mea se „aud“ și acum versurile Laurei Bodolan și vocea lui Cristian Pațurcă.

În special sfâșietoarea melodie „Golan post-mortem“.

Pe Laura Botolan, fata timidă din balconul Universității o descriu cel mai bine versurile cântecelor sale, pe care le redăm alăturat.

„Mi-e greu titlul de erou“

Cristian Pațurcă nu ar trebui să intre între anonimii Pieței Universității pentru că atunci, în aprilie –mai 1990, a fost celebru. Tânăr, frumos, cu voce tulburătoare, atrăgea fetele. Avea un fel direct de-a fi, de-a se exprima frust, la granița cu vulgaritatea.

Așa cum, de altfel, își face autoportretul în cartea sa “Mi-e greu titlul de erou“- jurnal al balconului Pieței Universității.

Cristian Pațurcă a ajuns acolo din întâmplare: a fost plătit „de o fată, Florina, de la Grupul Independent pentru Democrație- GID“ să se ocupe „vreo trei zile“ de sonorizarea Pieței Universității, după deschiderea balconului în seara zilei de 24 aprilie 1990, unde urmau să vină „vreo 600 de persoane“. Fata era dispusă să plătească oricât pentru închirierea aparaturii, de la Casa de Cultură a Studenților. Florina fusese trimisă de Marian Munteanu.

Pațurcă notează că lumea s-a adunat în Piață după ce s-a transmis în direct la TVR o ședință CPUN (Parlamentul provizoriu) în care Ion Iliescu i-a făcut golani pe protestari. Lumea a început să se adune cu etichete de „Golan“ pe piept, pe șepci și cu comentarii pline de umor. Piața s-a umplut de golani-medici, golani-muncitori, golani-profesori, golani-elevi, golani peste golani…

Încă din seara de 24 aprilie, Cristian Pațurcă a trecut de la „butoane“ (sonorizare) la cântat,  după ce Mihai Gheorghiu, adjunctul lui Marian Munteanu de la Liga Studenților, i-a spus că „e aici o fată, Laura Botolan, care  are un text  genial cu «Mai bine mort, decât comunist», dar nu are chitară“. Gheorghiu i-a mai spus: „Să știi, Cristi, cântecele astea militante au un impact extraordinar asupra mulțimii, sunt cele directe și sincere  discursuri… o să mai vină un băiat cu chitara, Stelian Maria, și mai avem un băiat, Vlad Galiș“.

A montat aparatura pentru sonorizare în balcon în seara de 24 aprilie. A iluminat și balconul, care devenise scenă.  Și, în loc de „vreo trei zile“, a rămas până la închiderea balconului, după alegerile din 20 mai, când Ion Iliescu a ocupat fotoliul de președinte la Palatul Cotroceni, iar Petre Roman și-a instalat guvernul la Palatul Victoria.

Cristian Pațurcă nu a avut zile ușoare în Piața Universității. A fost amenințat, urmărit de mașini ale serviciilor secrete. Una era postată chiar în fața imobilului în care locuia. Avea obiceiul să stea până spre dimineață în Piața Universității și mergea pe jos acasă. Era însoțit de fiecare dată de o mașină.

„Cred că-și făceau praf ambreiajele ca să meargă în ritmul meu“, notează cu umor cântărețul în jurnal.

Într-o noapte, spre dimineață, o mașină de-a lor, de-a băieților cu ochi albaștri, s-ar fi oprit lângă el și prietenul său cu care colabora în Piața Universității. Au urcat în autoturism, au fost plimbați prin oraș, timp în care au fost sfătuiți  să părăsească Piața Universității.

Cristian Pațurcă a rămas acolo. Pe lângă textele Laurei Botolan, a compus muzica și pentru textile lui „dr. Barbi“ ( Petre Constantin – n.r.). „Jos comunismul“, scris de Barbi, a devenit hit. Pațurcă a cântat în balconul-scenă și cu Vali Sterian, care electriza mulțimea cu „Vino, Doamne/Să vezi ce-a mai rămas din oameni“.

Au mai cântat Alexandru Andrieș, și naistul Gheorghe Zamfir.

Deși bolnavă, a venit în balcon și celebra cântăreață Ioana Radu, ca să se declare „golancă“.

File din jurnal. Seară „apoteotică“

Cristian Pațurcă a notat în jurnalul său: „Atmosferă feerică. Am pășit în balcon. Piața deja cânta «Mai bine mort decât comunist». Am atacat tare. Mai hotărât ca prima dată. «A fost odată ca-n povești/A fost în România/ O gașcă mare de golani/Ce-au alungat sclavia» A apărut și Marian Munteanu, a început să cânte și el cu noi. A venit și Ticu Dumitrescu ( fost deținut politic) (…) Cântam în continuare. Colegii mei s-au prins de mâini, cu mâinile ridicate. În Piață se aprindeau făclii. M-am uitat o clipă jos. Mulți aveau textul în mână. Am privit-o pe Laura. Mi-a confirmat din cap. Îi râdeau ochii. Da, ea făcuse textul (…)Toți cântau, cântau cei din stradă. Eu nici nu mai trebuia să cânt… Era aprope de miezul nopții. Bucureștiul cânta «Imnul Golanilor» în Piața Universității! Cântecul meu, al Laurei, cântecul nostru. Dumnezeu a vrut ca eu să fac și să cânt melodia asta pe versurile geniale ale Laurei Botolan… Am intercalat cu cântecul lui Stelian Maria «Noi de-aicea nu plecăm/Nu plecăm acasă / Până nu vom câștiga/Libertatea noastră!» După ce a terminat el, am intrat eu cu «Mai bine haimana/Decât trădători/Mai bine huligan/Decât dictator…» Noaptea s-a terminat apoteotic. Cu cântec. Cu cântecele noastre dragi.Mă simțeam îm­plinit.

Cristian Pațurcă și-a pu­blicat jurnalul „Mi-e greu titlul de erou“ în 2010.

În 2011 a murit de tuberculoză, după ce, fiind dat afară din casa naționalizată și revendicată de foștii proprietari, a rămas pe stradă. La propriu. Au avut grijă de el cei de la Asociația 21 Decembrie. I-au găsit acoperiș deasupra capului, l-au vegheat până a plecat în ceruri, cu cântecele lui, la „golanii post-mortem“ ai Revoluției din decem­brie 1989.

„Golan Post-mortem“

Versuri: Laura Botolan

Muzica: Cristian Pațurcă

I

Ar trebui să vină înapoi

Măcar să stăm cu ei un pic la sfat

Dar sunt doar sfinți în calendare noi

Eroii noștri ce-au murit curat.

O mână de-ai să simți pe fruntea ta

Sub pleoape lacrimile ți se strâng,

El e iubitul ce te mângâia,

Lovit mortal sub umărul său stâng.

Refren:

Mi-e greu titlul de erou

Căci frați noi suntem

Aș vrea să-mi dați un nume nou

Golan post-mortem.

II

Pe străzi mereu vom merge printre ei

Iar ei ne vor vorbi de libertate

Ne vom iubi mai mult decât oricând

Și vom lupta mai mult pentru dreptate

Dacă nu știi, învață să dansezi, să râzi

Și simplu, să îți fie bine

Chiar dacă astăzi nu mai poți să-l vezi

Copilul tău se joacă lângă tine.

Refren…

III

Ar trebui să vină-n fruntea țării

Cei ce-au murit în 45 de ani

Sfârșiți de terorismul mutilării

Acestei nații blânde de golani.

Și poate vor veni-napoi

Măcar să stăm cu ei un pic la sfat

Aceeași sfinți în calendare noi

Copiii noștri ce-au murit curat.

„Imnul Golanilor“

Versuri:Laura Bodolan

Muzica: Cristian Pațurcă și Laura Botolan

A fost odată ca-n povești

A fost în România,

O gașcă mare de golani,

Ce-au alungat sclavia.

Noi nu ne-am confundat nicicând

Cu „oamenii de bine“

Numiți și neocomuniști

Și fără de rușine.

Refren:

Mai bine haimana, decât trădător,

Mai bine huligan, decât dictator,

Mai bine golan, decât activist,

Mai bine mort, decât comunist!

II

Vrem libertate, nu comunism

Și nici schimbări de formă

Și de aceea, securiști,

Să nu ne puneți normă!

Că noi nu vrem neocomunism,

Nici neolibertate,

„Democrații“ originale 

Și nici minciuni sfruntate.

Refren…

III

Ne-ați întrebat ce vrem aici

Dar știe toată țara

Noi susținem punctul 8

De la Timișoara.

Să cadă 4 7 3 

Ce ține TVR

Legată-n lanțurile ei

Chiar și cuvintele!

Refren

IV

Alegeri fără comuniști,

Fără nomenclatură

Și nu vă temeți de golani

Fără coloratură.

Din cei care-au murit aici

Ne-am reîntors năluci

Să nu mai fie cum a fost

Măcelul de atunci!

Acest text a apărut în ediția de colecție Rl ”Anonimii care au creat Piața Universității”.