5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialEVZ: Scandalul case pentru generali. Dobriţoiu, anchetat de ANI

EVZ: Scandalul case pentru generali. Dobriţoiu, anchetat de ANI

Senatorul liberal Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, este în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru fals în declaraţii, informează Evenimentul Zilei. Dobriţoiu a omis să declare, în iunie 2012, când era ministru, opt contracte pe care firma soţiei sale, Viorica Dobriţoiu, le avea cu statul.

Este vorba de societatea TMS-RO care a câştigat licitaţii publice organizate de filiale ale Compania Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Contractele omise se ridică la aproximativ 6,7 milione de lei. În decembrie 2012, după ce a fost ales senator, Corneliu Dobriţoiu „şi-a adus aminte” de contracte şi le-a declarat. Parlamentarul liberal are probleme şi cu procurorii, care îl cercetează în dosarul „Case pentru generali”. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii l-au citat pe Corneliu Dobriţoiu, astăzi, la sediul DNA, pentru a-i aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

Citeşte şi Corneliu Dobriţoiu, în atenţia anchetatorilor într-un dosar privind atribuirea unor locuinţe

Corneliu Dobriţoiu era secretar de stat în MApN, în 2005, atunci când a dat 195.000 de lei (aproximativ 54.000 de euro) pentru un apartament de 115 mp situat în zona centrală a Capitalei. În 2006, s-a încheiat un act adiţional la contractul cu Armata, prin care preţul de vânzare a fost „renegociat” la 95.000 de lei (aproximativ 26.000 euro). Familia Dobriţoiu deţine o casă de vacanţă în localitatea Găneasa (Ilfov).

Citeşte şi Dobriţoiu: Ancheta DNA reapare într-un context politic; am respectat condiţiile cumpărării locuinţei

În acest dosar, DNA cercetează opt generali în rezervă.

Citeşte mai mult pe Evz.ro.

 

 

Cele mai citite

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Rusia reafirmă că trebuie să fie gata pentru un război cu NATO

Ministrul rus al Apărării a declarat luni că Moscova trebuie să fie pregătită să lupte cu alianța militară NATO în Europa în următorul deceniu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă