De când Prefectura Constanţa este condusă de o persoană agreată de PNL, între instituţie şi primăriile din judeţ există o armonie aproape perfectă. Numai două hotărâri ale consiliilor locale au fost atacate în contencios administrativ de Prefectură, conform unei statistici prezentate ieri. Spre comparaţie, în 2011, prefectul de atunci, Claudiu Palaz, a atacat 100 de hotărâri. E drept, acesta era susţinut de PDL şi o bună parte a primarilor erau membri ai PNL sau PSD.
Acum, cu excepţii care se pot număra pe degete, toţi cei 70 de primari din Constanţa aparţin USL. În 2012, an în care s-a schimbat guvernarea, au fost atacate 43 de hotărâri, din care 36 înainte de data de 13 mai 2012, adică data la care la şefia Prefecturii Constanţa a ajuns Bogdan Huţucă, un finanţist susţinut de PNL. ”Scăderea numărului de acte atacate în anul 2013 în faţa instanţei de contencios administrativ se datorează faptului că autorităţile administraţiei publice locale au fost mai receptive la notificările adresate de prefectul judeţului Constanţa şi, în consecinţă, au modificat actele administrative adoptate conform precizărilor din notificări, pentru a intra în legalitate”, se arată într-un comunicat al prefecturii. Tot aici se precizează că procedura administrativă de atacare în faţa instanţei de contencios a actelor emise sau adoptate de către autorităţile administraţiei publice locale nu este deloc simplă şi presupune parcurgerea a trei etape.
Majorarea gigacaloriei, corectă
Prefectul Eugen Bola a fost atacat de opoziţie pentru că nu a atacat în contencios una dintre hotărârile Consiliului Local Constanţa. Este vorba despre majorarea retroactivă a gigacaloriei în municipiu. Prefectura şi-a exprimat punctul de vedere: decizia consilierilor, forţaţi de majorarea cerută de CET, este validă.