Acţiunile Transgaz: ocazie pentru speculatori, capcană pentru investitori

Dacă oferta publică se închide marţi cu suprasubscriere, cât mai aproape de limita maximă de vânzare a acţiunilor, de 230 lei, speculatorii au motive să spere într-o evoluţie bună a acţiunilor pe termen scurt. Pe termen lung însă, cine rămâne captiv în companie îşi asumă riscuri importante. Explicăm mai jos de ce.

Suprasubscrierea ac­ţiu­nilor poate alimenta cererea viitoare. Dacă preţul la care se închide oferta se află în apropierea limitei minime din intervalul de subscriere, adică 170 lei, vor fi greu de convins alţi investitori să ia acţiuni la un preţ mai mare decât cel oferit de investitorii institu­ţionali. Dacă preţul final este aproape de 230 lei – posibilitate mai mult teoretică, e foarte greu de crezut că se va licita peste pragul psihologic de 190 lei din oferta de listare la Bursă de acum câţiva ani – atunci acţiu­nile ar mai putea urca pe motiv că… statul/intermediarii au fost mai rezervaţi în pretenţii decât era cazul. Indiferent de preţul la care se închide marţi oferta secundară de la Transgaz, cine pariază pe acţiunile transportatorului de gaz are mari şanse să iasă în pierdere. Să trecem în revistă riscurile.

Gazoductul Nabucco: sunt câteva miliarde euro partea companiei la construcţia gazoductului, la o capitalizare a Transgaz de aproximativ 500 milioane euro. Dacă ia credite de valoarea asta, adio dividende pe termen lung spre foarte lung.

Liberalizarea preţurilor va reduce treptat consumul de gaze (la consumatorii industriali se termină liberalizarea în 2014, deci destul de repede).

Nu se ştie cum se tranşează contractele de tranzit semnate cu Gazprom. Expiră în 2015 şi 2016, statul român le-a de­nunţat deja, dar rămân în vigoare până la expirare.Dacă se transformă în unele venit-plafon, profitabilitatea Transgaz scade.

UE doreşte reglementarea tarifelor de tranzit extern, cel mai probabil preţul va fi în scădere faţă de ce se practică acum.

Statul a impus o taxă pentru monopolul natural care va reduce profitul companiei.

Presiunile pe alocarea unei parţi de peste 80% din profit că dividende se vor reduce pe măsură ce ponderea statului în acţionariat scade; oricum, cei 3 ani în care s-a întâmplat asta au şubrezit şi decapitalizat compania.

După închiderea ofertei secundare de vânzare, raportul cerere-ofertă va fi dezechilibrat semnificativ.

Avantaje? Gazele din Marea Neagră. Numai că până acolo ne vom lovi de dezavantajele expuse. În plus, ANRE poate compensa o parte a efectelor negative acceptând nişte majorări de tarife. În condiţiile în care consumatorii sunt oricum loviţi de liberalizarea preţurilor, com­pen­saţiile nu vor acoperi, evi­dent, golurile create în profitabilitatea Transgaz. Ar mai fi şi exporturile OMV, din 2015, greu de estimat însă ca volum (o necunoscută esenţială este viitoarea redevenţă). Una peste alta, cine cumpără Transgaz pe termen lung, ca „investitor“, are şanse să regrete viitoarea evoluţie a cotaţiilor. Cum au păţit şi investitorii de la Transelectrica anul trecut – contrar promisiunilor iniţiale, compania nu vede un leu în urma listării. Banii nu îi sunt lăsaţi pentru dezvoltare, cum s-a promis, ci merg în buzunarele statului.

În plus, de ce se vinde totuşi felia asta de Transgaz? Nu e vorba de transparenţă (e deja listată la Bursă compania), nici de atragerea de fonduri pentru societate. Or fi perspectivele mai puţin roz, precum la Transelectrica, care a derulat, la rândul său, anul trecut o ofertă secundară de vânzare de acţiuni?