4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialChina este "iritată" de acţiunile Coreei de Nord, susţine şeful serviciilor de...

China este „iritată” de acţiunile Coreei de Nord, susţine şeful serviciilor de informaţii americane

China pare „iritată” de provocările aliatului său nord-coreean însă nu caută să abandoneze susţinerea sa faţă de regimul pe care vrea să îl menţină ca un „stat-tampon” la frontierele sale, a afirmat joi şeful serviciilor de informaţii americane, James Clapper, relatează AFP, citat de Mediafax.

„China are o nouă echipă de conducere iar indicaţiile pe care le avem arată că aceasta este destul de iritată de comportamentul şi retorica războinică a lui Kim Jong-un”, a declarat directorul naţional al informaţiilor (DNI), James Clapper, în cadrul unei audieri în faţa comisiei de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor.

DNI, care supervizează cele 16 agenţii de informaţii americane, a recunoscut că este dificil de ştiut dacă tânărul lider nord-coreean va urma calea tatălui său în relaţiile cu Beijing, care deţine o influenţă enormă asupra economiei Coreei de Nord.

„Contrar tatălui său, cred că el subestimează iritarea şi jena Chinei la adresa sa”, a apreciat Clapper.

Cu toate acestea, China nu va permite în niciun caz înlăturarea regimului de la Phenian, conform acestuia.

Cel mai rău scenariu pentru Beijing ar fi prăbuşirea acestuia care „ar facilita unificarea Coreei” sub egida Sudului, plasând astfel un aliat al Statelor Unite la frontiera chineză.

„Din punct de vedere geopolitic, China este foarte sensibilă la faptul de a avea un stat-tampon prin Coreea de Nord”, a explicat acesta.

Această audiere a mai demostrat că Kim Jong-un rămâne, în esenţă, o enigmă pentru agenţiile de informaţii americane.

„Nu putem spune cum se va comporta deoarece este imprevizibil”, a apreciat Clapper, pentru care Kim Jong-un pare mai dispus să întreprindă „acţiuni agresive” decât tatăl său Kim Jong-il, care a decedat la sfârşitului lui 2011.

„În general tatăl său provoca iar apoi calma lucrurile. Încă nu am văzut asta cu Kim Jong-un”, a notat şeful informaţiilor americane, apreciind că acesta va căuta fără îndoială să îşi „consolideze şi să îşi afirme puterea”.

Cele mai citite

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

David Popovici, mesaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale! „Votați inteligent pentru viitorul nostru”

Campionul olimpic David Popovici a transmis un îndemn clar românilor în contextul turului doi al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului ca mijloc de apărare...
Ultima oră
Pe aceeași temă