14.5 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialProgramul Naţional de ­reabilitare termică

Programul Naţional de ­reabilitare termică

Acest Program naţional, demarat în 2009, este în curs de desfăşurare şi, mai mult, acum este extins şi la case, nu numai la blocurile de locuinţe, iar cum facturile la energie cresc este şi normală sporirea interesului faţă de el.

De aceea, discuţiile pe seama sa sunt binevenite, mai ales că multe lucruri pot fi îmbunătăţite. Iată câteva recomandări venite, de data aceasta din partea unui producător de tâmplărie termoizolantă din PVC, şi nu oricare, ci unul dintre “grei”, am numit pe.VEKA.

Este binecunoscut faptul că acesta joacă un rol deosebit de important şi pe piaţa românească. Reprezentanţii acestuia recomandă responsabililor programului naţional de reabilitare termică să aibă în vedere şi alte aspecte, precum durabilitatea şi funcţionalitatea îndelungată a ferestrelor ce sunt realizate în program. „Din nefericire, de multe ori programul de reabilitare termică a locuinţelor a funcţionat deficitar şi din cauza alegerii unor soluţii inferioare calitativ”, spune Gheorghe Dragne, Regional Sales Manager VEKA România.

Conform unei analize, programul a generat o serie de efecte asupra pieţei locale de tâmplărie termoizolantă, printre acestea numărându-se blocarea vânzărilor de retail, întârzierea cu până la un an a plăţilor către unii producători de tâmplărie, precum şi preţuri de achiziţionare a ferestrelor mult sub preţul adjudecat iniţial prin licitaţie. O soluţie de optimizare a programului ar fi redimensionarea şi simplificarea procesului birocratic de decontare, ceea ce ar conduce indirect la o diminuare a costurilor de execuţie şi implicit la reducerea costurilor finale. În alte ţări care derulează programe similare a fost implementată o variantă mult mai flexibilă şi rapidă, care, printre altele, constă în crearea unei baze de date computerizate, destinată reabilitării termice. Această bază cuprinde informaţii exhaustive despre produsele disponibile pe piaţă, producători, instituţii de finanţare, evaluarea clădirilor privind utilizarea energiei, comparaţii ale clădirilor similare şi chiar şi un instrument pentru calcularea efectelor ecologice ale reabilitării termice în sistem online.

Cele mai citite

Laszlo Dioszegi critică dur jucătorii lui Sepsi după înfrângerea cu Unirea Alba Iulia din Cupa României!

Patronul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe și-a exprimat nemulțumirea față de prestația jucătorilor în eșecul surprinzător din Cupa României, scor 0-1 cu echipa de liga...

Indicele ROBOR la 3 luni stagnează la 5,55% în luna octombrie

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor variabile aferente creditelor în lei contractate de populație înainte de mai 2019, precum și pentru...

Cu Drăgușin titular, Tottenham o învinge Manchester City și se califică în sferturile Cupei Ligii Angliei!

Tottenham se impune cu 2-1 în fața lui Manchester City și avansează în sferturile Cupei Ligii Angliei, într-un meci cu Radu Drăgușin integralist. Capul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă