În precampania alegerilor locale s-a produs un mic haos legat de o problemă relativ nouă, cea a listelor de susţinători depuse (sau nu) la înregistrarea candidaturilor. Pentru prima dată, în urma modificărilor aduse prin Legea 115/2015, toate candidaturile au trebuit însoţite de liste de susţinători. Discuţiile au avut în vedere două aspecte, pe care e bine să le tratăm distinct.
Prima problemă a fost că unele partide, îndeosebi cele înfiinţate de curând, nu au putut să-şi înregistreze candidaţii, nereuşind să strângă semnăturile necesare. De aici ideea că listele de susţinători ar fi un obstacol birocratic în calea exercitării dreptului de a fi ales.
Listele erau cerute şi în vechea formă a legii alegerilor locale, dar numai pentru candidaţii independenţi (şi cerinţa era mai restrictivă – 2% din numărul alegătorilor din liste). Pe de o parte, se impunea eliminarea discriminării candidaţilor independenţi în raport cu cei de partid. Pe de altă parte, odată amendată Legea partidelor, astfel încât înregistrarea unui nou partid este posibilă cu doar trei membri fondatori, a devenit necesară introducerea unei bariere rezonabile la depunerea candidaturilor. Altfel, nu numai că am fi ajuns la buletine de vot de dimensiuni descurajante, dar ar fi fost posibilă “bruierea” unor candidaţi (de exemplu, prin depunerea de candidaturi-fantomă din partea unor cetăţeni cu nume identice sau asemănătoare). Campania Politică fără Bariere a propus introducerea cerinţei unui număr rezonabil de semnături (şi posibilitatea ca un cetăţean să susţină mai mulţi candidaţi) ca pe un corolar necesar al modificării Legii partidelor încă din ianuarie 2015. E drept, noi ceream un număr mai rezonabil de susţinători, 0,5% din alegători.
La urma urmelor, dacă nu reuşeşti să convingi 1% din alegători că meriţi atenţia lor, este puţin probabil să obţii un rezultat semnificativ în alegeri. Din păcate, multe dintre partidele nou-înfiinţate par să fi aflat târziu că este nevoie de aceste semnături sau au subestimat dificultatea acestei sarcini. Aşa s-a întâmplat cu un partid ca M10, confruntat şi cu problema renunţării la candidatul pentru primar general. Pe de altă parte, instanţele au judecat neunitar contestaţiile legate de listele de susţinători. Candidatului USB (Uniunea Salvați Bucureștiul) la Primăria Sectorului 5 i-a fost respinsă candidatura pentru că pe formularul de semnături pentru persoana care certifica semnăturile de pe o pagină erau înscrise seria şi numărul de buletin, dar nu şi CNP-ul. Acelaşi formular fusese însă utilizat de partid şi la celelalte sectoare – acolo fiind acceptat!
A doua problemă a constat în modul suspect în care şi-au strâns semnăturile unele partide. De exemplu, PNL şi PMP şi-au anunţat candidaţii pentru primarul general cu două, respectiv trei zile înaintea termenului-limită de înregistrare. Ca să strângi peste 18.000 de semnături în două zile (în care, fiind Paştele, multă lume era plecată din oraş) trebuie să fi produs o acţiune deosebit de vizibilă – ceea ce nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, o serie de partide care participă de ani de zile la alegeri, deşi sunt complet necunoscute publicului, obţinând scoruri subunitare, reuşesc, ca prin farmec, să strângă semnăturile necesare.
Birourile electorale nu verifică decât condiţiile de formă ale candidaturilor depuse şi, în cel mai bun caz, prin sondaj, corespondenţa datelor personale ale semnatarilor cu cele înscrise în Registrul electoral. Faptul că datele au putut fi colectate pentru alte scopuri (uneori la scrutine trecute) este greu de verificat. Drept bonus, contestaţiile şi apelurile au fost judecate în seara Sâmbetei Mari.
Toată această harababură ar putea fi redusă dacă, în primul rând, numărul susţinătorilor cerut ar fi mai aproape de ceea ce se înţelege prin “rezonabil”. Amintesc că textul legii (“1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I”) face ca în cele mai multe localităţi numărul semnăturilor necesare să fie mai mare de 1% din alegători. Am detaliat asta atunci când legea nu era încă promulgată. Un număr mai mic de semnături ar face posibil ca Autoritatea Electorală Permanentă să poată elabora un set de proceduri eficiente de verificare a autenticităţii acestora, proceduri care în prezent lipsesc.
P.S. În comuna Bătrâna (Hunedoara), unde sunt înscrişi în listele de alegători 108 cetăţeni, primarul în funcţie a reuşit să strângă cele 100 de semnături necesare depunerii candidaturii. Evident, este singurul candidat înscris în cursă.
