Mircea Cantor, un an de „demonstraţii” la MNAC

Q.E.D. este cea mai amplă prezentare a operei lui Mir­cea Cantor de până acum, cuprinzând 30 de titluri: fotografii, filme, desene şi sculpturi.

Folosirea simbolurilor într-o clădire simbolică este premisa acestei expoziţii. Spaţiile de la parterul muzeului care păstrează elemente din decoraţiunile originale, reminiscenţe ale trecutului traumatic al clădirii vor găzdui două impunătoare lucrări catalizatoare: un text gigantic scris pe perete cu fitil de dinamită (a cărui aprindere va fi performată la vernisaj) şi sculptura ce reproduce la scară reală o casă maramureşeană cu acoperişul neterminat, după cum se arată în comunicatul muzeului.

Casa Poporului versus casa maramureşeană

Această ultimă lucrare, „Prag resemnat” care oscilează poetic între local şi universal este plasată  în tandem cu intervenţiile in situ ale lucrării DNA Kiss şi supravegheată de pe plafon de „Cer Variabil“. Prin aceste vecinătăţi, Cantor orchestrează o discuţie complexă despre ­strămutare/relocare, fragilitate, certitudine şi anxietate raportându-se într-un mod critic la istoricul Casei Poporului pentru a cărei construire s-a apelat în anii ’80 la un număr impresionant de meşteri anonimi, ­artizani şi artişti care au dat formă monumentului Puterii absolute.

„Sic Transit Gloria Mundi“ este o fuziune între imaginea Vani­tăţii şi reflecţia asupra dispa­rităţilor economice. Filmul este prezentat în dialog cu „Holy Flowers“ (fotografii alb/negru cu arme israeliene, reflectate caleidoscopic) şi „Fishing Fly“ (un avion de vânătoare, construit din butoaie de benzină reciclate şi accesorizat cu un cârlig auriu de pescuit, supradimensionat). Binecunoscutele filme „Deeparture“ şi „Wind Orchestra“ împărtăşesc preocuparea pentru anxietatea şi sublimarea violenţei, precum şi felul în care aceasta poate fi indusă metaforic şi instituită politic.

Expunerea este concepută pentru a provoca (auto)reflecţia.

„Quod Erat Demonstrandum“: titlul autoironic contrabalansează ambiţia artistului de a crea lucrări unice şi universale, de a opera artistic în zona declaraţiilor irefutabile. Lucrări precum „Unpredictable Future“, „All the Directions“ sau „Cer Variabil“ reproduc această indecizie între abordarea tranzitivă şi incertitudinile interpretative ce apar în momentul în care declaraţiile artistice îşi întâlnesc receptorii.

Expoziţia „Mircea Cantor: Q.E.D.“, îngrijită de Raluca Velisar şi Mihai Pop, va rămâne deschisă timp de un an. În luna septembrie sunt programate evenimente speciale şi schimbarea proiecţiilor video. Lucrarea „Eyes Starring to My Absence“ va putea fi văzută la intrare, doar în zilele de luni şi marţi, când muzeul este închis pentru public.

Special guest stars

„Camera de oaspeţi“, un spaţiu integrat expoziţiei va găzdui în fiecare lună lucrarea unui artist, prieten sau artizan care împărtăşeşte aceleaşi afinităţi cu Mircea Cantor:

Rudolf Bone (aprilie), Geta Brătescu (mai), Gabriela Vanga (iunie), Ion Grigorescu (iulie), Corneliu Brudaşcu şi Andrei Şerban (august), Victor Man (septembrie), Oanea Vasile şi Ioan Opriş (octombrie), Ciprian Mureşan şi ”Angajare de clovni” de Matei Vişniec, regia Geo Balint, cu Eliza Noemi Judeu, Nina Ionescu şi Adelaida Perjoiu  (noiembrie), Adrian Gagiu (decembrie), Victoria Berbecaru (ianuarie), Miklós Onucsán (februarie), Pavel & Tudor (martie). 

CV

Mircea Cantor s-a născut în România în 1977. Trăieşte şi lucrează “pe pământ”.

Expoziţiile personale majore includ Mircea Cantor, Centre Pompidou (2012); Sic Transit Gloria Mundi, MACRO Museo di Arte Contemporanea, Roma, (2012); More Cheeks Than Slaps, Le Crédac, Franţa, (2011); Wise as a Serpent and Innocent as a Dove, Städtisches Museum Abteiberg, Monchengladbach, Germania, (2010); Mircea Cantor solo, Kunsthaus Zürich (2009); The Need for Uncertainty, Modern Art Oxford şi Arnolfini, Bristol and Camden Arts Centre, Londra (2008-2009); Ciel Variable, Fonds Régional d´Art Contemporain Champagne Ardennes – FRAC, Franţa (2007); The Title Is the Last Thing, Philadelphia Museum of Art, USA (2006).

Şi expoziţii de grup: TRACK, S.M.A.K. Gent, Belgium (2012); Our Magic Hour – Yokohama Triennale, Japonia (2011); Barock, Museo MADRE, Napoli (2009); 28th Bienal de São Paulo, Brazil (2008); Airs de Paris, Centre Pompidou, Paris (2007); Brave New Worlds, Walker Art Center, Minneapolis (2007) şi 4th Berlin Biennale (2006).

În anul 2011 i-a fost decernat premiul Marcel Duchamp, Paris şi în 2004 premiul Fondation d’entreprise Ricard, Paris.