19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe creşte chiar şi atunci când scade? Economia României!

Ce creşte chiar şi atunci când scade? Economia României!

La a doua citire provizorie operată de INS, PIB-ul României din 2012 arată subţiat cu 33 milioane lei. Asta nu l-a împiedicat însă să fie în creştere 0,7% faţă de anul anterior, deşi la prima citire din martie avansul economiei era de numai 0,3%. Explicaţia? S-a schimbat baza de raportare: indicii valorici, de volum şi preţ, nu se mai raportează la anul 2005, ci la 2010.

Uneori, statistica te poate scoate din tot soiul de situaţii dificile. De pildă, tu crezi că preţurile la piaţă aleargă ameţitor de repede, dar vine comunicatul de la INS şi vezi de fapt că e un fel de stagnare. Asta pentru că există un coş de consum calculat ca medie pe ţară, iar în rural, unde jumătate din Românie îşi face veacul, inflaţia pătrunde mai greu când te bazezi pe autoconsum şi utilităţile sunt un lux nepermis.Asta face ca la indexările de pensii şi salarii orăşenii (care au cele maimari venituri) să iasă prost, iar ţăranii şi bugetul statului mai bine.

Similar, economia, pe care toată lumea o vedea încheind 2012 pe zero, poate să urce nesperat când te aştepţi mai puţin. Luaţi, de pildă, comunicatul Statisticii de ieri. În preţuri curente, PIB-ul pe 2012 face 587, 466 miliarde lei. Este a doua citire provizorie a datelor, la prima (în martie) rezultase un PIB de 587,499 miliarde lei. Nu vă grăbiţi să lăcrimaţi, economia se simte însă mai bine, dovadă procentele: a doua citire arată o creştere de 0,7%, faţă de numai 0,3% la citirea din martie. Cum a fost posibil un astfel de avans, în condiţiile în care PIB-ul a ieşit totuşi mai mic în cifre? Păi, s-a schimbat baza de raportare, seturile de date nu mai sunt comparate cu anul 2005 ca la prima citire, ci cu 2010. Şi, uite aşa, economia a urcat „din pix“ cu aproape jumătate de procent. Ar mai fi, e drept, mici probleme de reglat, creşterea potenţială a PIB-ului s-a redus la 1,3% potrivit departamentului de analiză din BCR, iar serviciul datoriei publice (cât plătim cu dobânzile) a ajuns la 1,7% din PIB, cu alte cuvinte suntem mai îndatoraţi pe zi ce trece chiar dacă nu am lua noi împrumuturi. Chiar nu se poate face statistic nimic în această direcţie?

“Nu s-a produs mai mult, nu s-a consumat mai mult, avem doar o bază diferită de calcul. Apar două probleme din punctul meu de vedere: deşi avem o bază nouă de raportare în 2010, singurele ajustări apar în PIB-ul pentru 2012, nu şi în cel pentru 2011; este clar pentru mine că această creştere economică nu se bazează pe date noi care arată o producţie mai mare, ci vine doar din ajustarea bazei de calcul şi, ca de obicei, a deflatorului“, scrie analistul Florin Câţu pe blogul personal.

 

Cele mai citite

Indicele ROBOR la 3 și 6 luni stagnează, în timp ce BNR avertizează asupra riscurilor fiscale

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, anunță Banca Națională a României...

Rațiu, dorit în cele mari campionate ale Europei!

Andrei Rațiu a făcut un meci mare în La Liga, la începutul acestei săptămâni, iar prestația sa nu a trecut neobservată. Presa din Spania...

Record istoric negativ anunțat de Elena Lasconi. România împrumută 1,2 lei pentru fiecare 3 lei încasaţi

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat pe Facebook că România va atinge un nivel record de împrumuturi în 2024, cu o sumă planificată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă