14.5 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialÎncep lucrările de amenajare şi construcţii

Încep lucrările de amenajare şi construcţii

Deşi vremea a fost destul de bună până la valul rece, inclusiv cu zăpadă şi viscol, care s-a abătut la sfârşitul lunii martie asupra ţării noastre, totuşi impresia generală a fost de stagnare şi expectativă în domeniul construcţiilor şi amenajărilor.

Chiar şi înflorirea forsythiei care, se ştie, dă semnalul începerii lucrărilor de grădinărit şi practic a începerii primăverii, a fost curmată. Chiar şi mutarea/demolarea(?) Halei Matache s-a făcut noaptea, pe ascuns, la “adăpostul” oferit de viscol. (Apropo de acest lucru, autorităţile de stat, în cazul de faţă Primăria Capitalei, nu ar trebui şi ele să respecte legile, indiferent de cum sunt, bune/rele, sau de cum vrea”lumea”, în speţă să nu demoleze o clădire încadrată la patrimoniu, chiar dacă această încadrare poate fi una discutabilă?).

Acum, însă, parcă simţim şi noi că primăvara s-a instaurat cu adevărat iar cu aceasta şi ­semnalul pentru începerea lucrărilor de amenajare şi construcţii. Nu mai este nici o scuză pentru întârzieri iar orice proiect amânat, nefăcut la timpul său se poate transforma într-unul ratat. Iar casele noastre aşteaptă o sumedenie de astfel de proiecte.

Ne referim nu numai la zugrăveli, placări ceramice sau amenajarea bucătăriei, a băii şi a grădinii, ci şi a unor lucrări de construcţie mai laborioase şi care necesită resurse ­financiare mai mari. Între acestea se pot enumera cele de hidroizolaţie (deosebit de importante pentru sănătatea locatarilor), reno­varea clădirilor şi termoizolarea lor (am văzut avantajele acestor soluţii în ceea ce priveşte reducerea ­consumurilor de combustibili şi în consecinţă a facturilor de întreţinere), refacerea faţadelor, consolidarea locuinţelor cu structurile de rezistenţă afectate, mai ales că am văzut ce se poate întâmpla în cazul unui seism mare. ­

Desigur, aşa cum am mai spus, aceste lucrări implică sume de bani mai mari, pe care nu toţi doritorii le au la dispoziţie, precum şi execuţii realizate de specialişti. ­Recomandarea noastră este să alegeţi materiale şi soluţii cât mai ecologice, astfel încât casa dvs. să fie una cât mai verde. Este de remarcat faptul că, de anul acesta, Primăriile din Capitală încep şi programul de ­reabilitare termică a caselor, în acest scop fiind însă necesar ca mai multe astfel de imobile să formeze asociaţii de proprietari.

Cele mai citite

Balsamul de rufe: secretul hainelor moi, parfumate și ușor de călcat

Cine nu adoră senzația plăcută a rufelor proaspăt spălate, cu țesătura moale, cu parfumul proaspăt și revigorant care învăluie toate simțurile? Cu toate că...

Ucraina susține aderarea Georgiei la UE și NATO

Ucraina a declarat că susține aderarea Georgiei la Uniunea Europeană și NATO "în orice circumstanțe", dar a criticat încălcările privind alegerile parlamentare câștigate de...

DANA, fenomenul meteorologic ce a dus la inundațiile devastatoare din Spania

După ce inundațiile provocate de fenomenul meteorologic DANA au afectat grav mai multe localități din Valencia, zeci de persoane sunt încă date dispărute. Apele...
Ultima oră
Pe aceeași temă