3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialTeatrul naţional de operetă revine în Constanţa

Teatrul naţional de operetă revine în Constanţa

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” revine, în cadrul turneului naţional desfăşurat în stagiunea 2012–2013 pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, Constanţa, cu două spectacole de operetă, „Silvia” – sau „Prinţesa Ceardaşului”, de Emmerich Kálmán şi „Cocoşelul neascultător”, spectacol muzical pentru copii de Constantin Ungureanu, ce vor avea loc joi, 4 aprilie, ora 19.00, respectiv miercuri, 3 aprilie, orele 9.00 şi 11.00. ”Silvia” este una dintre cele mai faimoase operete compuse de Emmerich Kálmán.

Îmbinând romantismul şi umorul fin cu ritmurile de vals şi ceardaş, „Silvia” aminteşte de mirajul unei Belle Époque deja apuse la momentul premierei, care a avut loc pe scena Teatrului „Johann Strauss” în 1915. Basmul de cabaret – povestea de dragoste ce îi are ca protagonişti pe Silvia Varescu şi Prinţul Edwin – este transpus într-un libret care include elemente de fascinaţie şi reverie: localuri de noapte seducătoare, baluri din înalta societate, intrigi ce se ţes şi se desfac cu uşurinţă, şi personaje care par să practice frivolitatea cu fervoare. ”Cocoşelul neascultător” este una dintre cele mai cunoscute poveşti muzicale pentru copii, scrisă de Ion Lucian şi jucată cu succes de aproape 50 de ani, în nenumărate ţări din Europa şi din lume. Spectacolul este o poveste despre lupta între bine şi rău şi despre forţa faptelor bune, ilustrată de aventurile celor trei buni prieteni, Cocoşelul, Ursuleţul şi Motănelul, care trec printr-o serie de încercări, din care se salvează doar prin puterea prieteniei adevărate.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Forțele nord-coreene din Kursk ar putea fi anihilate complet până în aprilie

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a avertizat că întregul contingent nord-coreean desfășurat în regiunea Kursk din Rusia ar putea fi distrus până la mijlocul...

Moment istoric: Sute de soldați suedezi s-au alăturat unei brigăzi NATO în Letonia

Sâmbătă, sute de soldați suedezi au ajuns în Letonia pentru a se alătura unei brigăzi multinaționale conduse de Canada, amplasată de-a lungul flancului estic...
Ultima oră
Pe aceeași temă