Căzute în „Groapa Marianelor“ la apogeul crizei financiare, bursele au început să urce din martie 2009, impulsionate de fondurile puse la dispoziţie de băncile centrale şi ajustarea dură a cheltuielilor companiilor. Până acum, indicele american S&P500 a luat înapoi 99,8% din scădere, DAX-ul german – peste 90%, CAC40 din Franţa s-a oprit la 35%, în timp ce BET-ul autohton a recuperat 45%.
„Chart of the Day“ furnizează o statistică interesantă privind evoluţiile marilor burse de la minimele anului 2009 până în prezent (marţi). Cel mai bine par să se fi descurcat bursele americane (firesc, situate în proximitatea robinetului de bani de la Fed), indicele principal, S&P500, recuperând de pildă aproape integral pierderile (de la un maxim de 1.565 de puncte în octombrie 2007, indicele s-a prăbuşit până la 676 de puncte pe 9 martie 2009 pentru a închide marţi la 1.563 de puncte). DAX-ul german a luat înapoi peste 90%, încurajat de performanţele din economie iar „Footsie“-ul londonez (FTSE100) se apropie la rândul său de o revenire de 90%. Nici emergenţii n-o duc rău-Bursa din India (indicele S&P BSE Sensex) are o revenire de peste 80%, în timp ce piaţa din Franţa (indicele CAC40) a recuperat sub 35%. Surprinzător, China a avut printre cele mai lente burse în ultimii 4 ani (indicele Shanghai Composite a recuperat mai puţin de 20% din scădere), evoluţie explicată însă prin amplitudinea mai redusă a corecţiilor în perioada de apogeu a crizei financiare. Bursa japoneză (indicele Nikkei 225) şi autohtonul BET se află la aproximativ 45%. Maximul pentru BET a fost atins în vara lui 2007 (10.400 de puncte), iar minimul în primăvara lui 2009, când indicele a intrat sub 2.000 de puncte, în prezent acesta trecând de 5.700 de puncte. Explicaţiile acestor evoluţii? Sumele pompate de băncile centrale în condiţiile scăderii continue a dobânzilor, programele de ajutor ale companiilor financiare din bani publici, noi reguli de raportare admise băncilor, ajustarea dură a cheltuielilor, fapt ce a provocat o creştere a profitabilităţii şi atractivităţii companiilor listate.
Explicaţia bursieră a şomajului
Tot „Chart of the Day“ furniza la începutul lunii un grafic istoric al indicatorului PER (preţ/profitul pe acţiune) aferent indicelui american S&P500. Partea interesantă este că, de la valori trecând de 60 în preajma maximelor s-a plonjat sub 15 pe vârful crizei financiare, pentru ca acum indicele să se afle uşor peste 17. Or, o acţiune care se tranzacţionează „doar“ de 17 ori peste profitul pe care îl aduce nu pare prea scumpă în epoca dobânzilor zero.
Cum de a fost posibilă o asemenea ajustare, în condiţiile în care preţurile sunt din nou aproape de maximul istoric pentru S&P?
Simplu, a crescut foarte mult profitul pe acţiune – companiile au tăiat cheltuieli (salarii, bonusuri), au concediat, au devenit mai eficiente.
Evident, în condiţiile în care mediul economic devine mai încrezător în sfârşitul apropiat al crizei, vom asista la o politică mai expansivă (inclusiv de personal), o deteriorare a profitabilităţii, creşterea PER şi, inevitabil, o nouă corecţie la burse.
