UPDATE 09.30: Traficul rutier a revenit la normal după aproximativ două ore.
Cei patru bărbaţi preluaţi de echipajele SMURD sunt răniţi uşor şi se află la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal din Mediaş. „Cele patru persoane au fost duse la Spitalul din Mediaş, e vorba de patru bărbaţi între 30 şi 45 de ani, cu traumatisme şi contuzii. Sunt conştienţi toţi”, a precizat purtător de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Sabău.
–––
Patru persoane au fost rănite, luni dimineața, pe DN 14, la ieşirea din oraşul Copşa Mică spre Sibiu, după ce după ce trei maşini şi un TIR s-au ciocnit. Ei au fost preluaţi de echipajele SMURD şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Municipal din Mediaş, informează ISU Sibiu, citat de Agerpres.
„Cele patru persoane au fost duse la Spitalul din Mediaş, e vorba de patru bărbaţi între 30 şi 45 de ani, cu traumatisme şi contuzii. Sunt conştienţi toţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Sabău
În total, şapte persoane au fost consultate la locul accidentului, de echipajele SMURD, trei dintre acestea refuzând transportul la spital.
Accidentul rutier a avut loc luni dimineaţa, la Copşa Mică, din cauza nepăstrării distanţei regulamentare de mers, potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
În zonă, traficul rutier se desfăşoară alternativ.