10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecial„Clasa zero“, supusă dezbaterii publice

„Clasa zero“, supusă dezbaterii publice

Părinţii viitorilor şcolari au ocazia ca, până pe 24 martie 2013, să depună amendamente la proiectul noului regulament de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare, dat publicităţii, zilele trecute, de Ministerul Educaţiei.

Proiectul noii metodologii pentru aşa-numita „clasă zero“ se găseşte deja pe pagina de Internet a Ministerului Educaţiei – www.edu.ro – la secţiunea „înscrierea în învăţământul primar 2013“. Este adresa la care autorităţile îndeamnă părinţii copiilor să‑şi spună părerea şi, mai mult decât atât, să aducă eventuale îmbunătăţiri noului regulament. Prima informaţie care iese în evidenţă este că în acest an se doreşte ca înscrierea elevilor în clasa pregătitoare să se facă în numai două etape, faţă de cele patru, conform vechiului regulament. Prima etapă va fi în perioada 2-22 aprilie, iar a doua, între 8 şi 17 mai. Pentru anul şcolar 2013-2014, în clasa pregătitoare vor putea fi înscrişi copiii care vor împlini şase ani până la data de 31 august 2013. La solicitarea părinţilor, vor putea fi înscrişi şi copiii care împlinesc şase ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2013. Cât priveşte copiii care împlinesc şapte ani până la 31 august 2013, aceştia vor putea fi înscrişi direct în clasa I, chiar şi în situaţia în care nu au trecut prin clasa pregătitoare. La fel şi în cazul celor care, în perioada

1 septembrie-31 decembrie 2013, împlinesc şapte ani – vor putea fi înscrişi în clasa I.

Criterii de departajare

Cât priveşte strict clasa pregătitoare, părinţii pot să opteze fie pentru înscrierea copilului lor în şcoala de circumscripţie, fie la o altă şcoală. Un amănunt important este că părinţii au dreptul să rezerve un loc în şcoala de circumscripţie, pentru cazul în care copilul lor nu va prinde un loc în altă şcoală. Şcolile şi grădiniţele vor avea spaţii destinate special clasei zero, fără să existe nici o diferenţă între acestea, în privinţa dotării materiale, precizează Ministerul Educaţiei. În ambele situaţii, copiii vor avea în faţa lor învăţători care au trecut deja prin cursuri de formare profesională specifice „clasei zero“. O întrebare foarte importantă este legată de situaţia în care la o unitate şcolară sunt mai mulţi candidaţi pentru clasa pregătitoare, faţă de numărul locurilor disponibile. În acest caz, se vor aplica, în prima fază, citeriile de departajare general valabile pentru toate unităţile şcolare din ţară. Dar vor exista şi criterii specifice fiecărei unităţi în parte. Ministerul Educaţiei dă totuşi asigurări că numărul locurilor în şcoli şi grădiniţe, la clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2013-2014, este cel puţin egal, dacă nu chiar mai mare, faţă de numărul copiilor care în acest an împlinesc şase ani.

Actele necesare înscrierii

Şcolile au obligaţia, după prima etapă, să afişeze numărul locurilor rămase neocupate, pentru înscrierea în cadrul celei de-a doua etape. Actele necesare înscrierii vor fi depuse direct la şcoala la care părintele vrea să‑şi dea copilul. Astfel, vor fi depuse cererea-tip de înscriere, copii după actul de identitate al părintelui sau tutorelui, certificatul de naştere al copilului. Cât priveşte învăţământul particular, înscrierea în clasa pregătitoare se va face în perioada 2-22 aprilie.

Multiple surse de informaţie

Noua metodologie pentru înscrierea în clasa pregătitoare prevede existenţa a nu mai puţin de patru surse de informaţie pentru părinţi. Prima sursă vine de la Inspectoratele Şcolare Judeţene, care au obligaţia să creeze pe propria pagină de Internet o rubrică specială dedicată acestui domeniu. A doua sursă este la şcoli. Acestea trebuie să distribuie informaţia privind numărul de locuri în clasa pregătitoare prin intermediul unui eveniment numit „Ziua porţilor deschise“. Evenimentul va trebui organizat, în acest an, în perioada 30 martie – 7 aprilie, fiind prilejul ideal al unui prim contact între părinţi şi şcoală. Părinţii pot vizita astfel spaţiile în care vor învăţa copiii lor şi vor discuta cu învăţătorii. Un eveniment similar se va desfăşura şi în cazul grădiniţelor, în perioada 1-12 aprilie. A patra sursă de informaţie propusă de Ministerul Educaţiei este o linie telefonică specială – Telverde.

 

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă