12.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialBanii gălăţenilor, tocaţi pe investiţii fantomă

Banii gălăţenilor, tocaţi pe investiţii fantomă

Un recent raport al Curţii de Conturi constată pagubele înregistrate de Primăria Galaţi din cauza indolenţei propriilor funcţionari. Este vorba de cazul Staţiei de Epurare pentru cartierul Siret, pentru care primăria a plătit aproximativ 23 miliarde de lei vechi, dar de aceşti bani municipalitatea s-a ales numai cu o fundaţie de beton în păduricea de peste Siret, fundaţie care, evident, acum nu mai foloseşte la nimic. „Au fost efectuate plăţi nelegale care reprezintă contravaloarea materialelor şi utilajelor plătite de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Galaţi, cuprinse în procesele-verbale de custodie şi negăsite la locul unde trebuia efectuată lucrarea la obiectivul de investiţii «Lucrări Tehnico- Edilitare Cartier Siret – Staţie de epurare»”, se spune în nota de control. Prejudiciul constatat de inspectorii de la Curtea de Conturi este de 2.282.000 lei.

Proiect ambiţios, bani pe măsură

În 2005, Primăria Galaţi a lansat investiţia de construire în credit furnizor a unei staţii de epurare pentru cele 15 blocuri ANL din cartierul „Siret”. Prin aceasta, apele menajere de la blocurile ANL deversate în Siret ar fi trebuit să fie curate ca lacrima. Licitaţia pentru construirea noii staţii de epurare a fost câştigată de Unicom SA Galaţi. Între primărie şi Unicom a fost încheiat contractul nr. 69.728/05.07.2005, în valoare de 2.215.090 lei, fără TVA, plus 358.798 lei dobânzi aferente creditului furnizor. Lucrările trebuiau finalizate în 36 de luni, însă Primăria Galaţi, condusă pe atunci de primarul Dumitru Nicolae, a pus terenul la dispoziţia constructorului abia pe 26.10.2006. Lucrările au început în martie 2007. A fost achiziţionat echipamentul staţiei de epurare, Adipur Denipho SAC5000, pentru care Primăria Galaţi a decontat Unicom-ului 1.425.390 lei.

Bunea Stancu, omul cu „beţe-n roate”

În 2008, au intrat în scenă oamenii lui Gheorghe Bunea Stancu, liderul PSD şi al Consiliului Judeţului Brăila, un adversar vehement al construirii cartierului gălăţean pe teritoriul Brăilei. Supărat că gălăţenii au primit cele 1.000 de hectare din judeţul Brăila, Bunea Stancu a încercat să blocheze construirea blocurilor prin refuzul impus autorităţilor brăilene de a elibera Primăriei Galaţi autorizaţiile de construcţie pentru ridicarea blocurilor ANL. Staţia de epurare aferentă cartierului, amplasată în păduricea de pe malul brăilean al Siretului, era în aceeaşi situaţie. Aşa că prin adresa nr 536/10.03.2008 Inspectoratul de Stat pentru Construcţii (ISC) Brăila a sistat lucrările până la obţinerea autorizaţiei de construcţie de la autorităţile din Brăila. Intrată la mijloc în războiul Galaţi-Brăila, firma Unicom SA a cerut prelungirea lucrărilor până în 2009. A trecut şi 2009 fără ca staţia să fie gata.

Ditamai staţia de epurare, ­„subtilizată” de hoţii de fier vechi

A urmat un episod interesant: inundaţiile din iunie-iulie 2010. Abia atunci s-a observat că, în 2006, amplasamentul staţiei de epurare fusese stabilit de „specialişti” şi acceptat de fostul primar, Dumitru Nicolae, pe malul Siretului, într-o zonă inundabilă. În iunie 2010, apele au pus stăpânire şi pe zona viitoarei staţii de epurare. Unicom a anunţat primăria că îşi retrage organizarea de şantier până la plata unei restanţe de 119.885 lei. După ce apele Siretului s-au retras, echipamentele montate la staţia de epurare au fost ­furate de hoţii de fier vechi. Aşa că au ajuns la fier vechi înainte de a fi puse în funcţiune. Abia după un an, funcţionarii primăriei şi-au adus aminte de staţia de epurare de pe malul Siretului, dar la faţa locului mai era doar ceea ce nu îi tentase pe hoţi: fundaţia de beton. Prin adresele 14.984/09.02.2011 şi 6.140/20.01.2012, Primăria Galaţi a cerut ca Unicom SA să ducă echipamentele achiziţionate în depozitul primăriei, de pe str. Zimbrului. Dar nu prea mai era nimic de adus.

După alegerile de anul trecut, primarul Marius Stan a aflat că primăria plătise 23 de miliarde de lei vechi pe o staţie de epurare care nu exista pe teren şi a ordonat un audit a cărui concluzie e halucinantă: „unul dintre containere a fost montat pe amplasament şi datorită inundaţiilor a fost avariat. Nu cunoaştem ce s-a întâmplat cu el după retragerea apelor”, se spune în nota de control a serviciului de audit din primărie. Staţia nu figura ca fiind predată beneficiarului şi în aceste condiţii era încă în custodia constructorului. Primarul i-a cerut lămuriri administratorului Unicom SA, Doru Pârlătescu. Prin adresa 877/25.07.2012, acesta a răspuns că după sistarea lucrărilor de către ISC Brăila, în martie 2008, a retras lucrătorii şi în repetate rânduri a solicitat Primăriei Galaţi clarificarea situaţiei cu autorizaţia de construcţie şi reluarea lucrărilor. Mai spune că prin adresa 1.721/07.06.2010, atunci când zona a fost inundată, a comunicat Primă-riei Galaţi decizia „de a se retrage organizarea de şantier şi implicit paza”. Dar în adresa 1.721/07.06.2010 nu am întâlnit niciun cuvânt despre retragerea pazei. Administratorul Unicom spune că nu poate fi considerat responsabil. Recunoaşte că la inundaţii firma trebuia să invoce „forţa majoră”, dar acuză că şi Primăria Galaţi trebuia să facă acest lucru: „Având în vedere că la producerea situaţiei pentru care se putea produce forţa majoră beneficiarul era înştiinţat de retragerea organizării de şantier (…) considerăm că şi beneficiarul este răspunzător pentru neinvocarea clauzelor referitoare la forţa majoră”.

Primăria a plătit 540.000 de euro pe… praful de pe tobă

În perioada octombrie 2007-decembrie 2009, Primăria Galaţi a plătit firmei Unicom SA suma de 2.397.719 lei, adică 540.000 de euro, dar din staţia de epurare n-a mai rămas decât fundaţia. Practic, primăria s-a ales cu praful de pe tobă. Prin adresa 877/25.07.2012, Unicom SA comunica Primăriei Galaţi că din staţia de epurare de 540.000 de euro n-a mai rămas nimic: „La data prezentei, în gestiunea Unicom SA nu se mai găsesc (nici scriptic, nici faptic) majori-tatea materialelor, utilajelor şi echipamentelor specifice pentru staţia de epurare. Urmează să identificăm din materialele aflate în stoc acele materiale care fac obiectul procesului verbal de recepţie a stadiilor fizice şi să vă comunicăm această situaţie”. În cel mai bun caz, de cele 540.000 euro pe care le-a plătit Primăria Galaţi s-ar putea alege cu câteva ţevi şi şuruburi. Dar pentru asta ar trebui să se înscrie la masa credală, pentru că între timp Unicom SA a intrat în lichidare.

Investiţii cu iz penal

Pe baza raportului de audit, primarul Marius Stan a înaintat o sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi: „Am sesizat instituţiile abilitate ale statului pentru a efectua cercetări, din cauză că din primele noastre constatări sunt situaţii care ar putea avea conotaţii penale. Nu pot eu să spun că sunt sau nu sunt fapte de natură penală. Asta o vor stabili procurorii”, a declarat primarul.

Cele mai citite

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă