Michaela Niculescu, Mica de la Abracadabra, a murit joi după-amiaza la spitalul Fundeni, anunţă Mediafax.
„Michaela Niculescu a murit în urma unui şoc hemoragic prin sângerare masivă. Fusese internată cu insuficienţă hepatică, ciroză hepatică, a fost transferată de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în urmă cu două săptămâni”, a declarat managerul Institutului Clinic Fundeni, Dr. Carmen Orban.
În urmă cu un an, Mica a fost diagnosticată de medici cu o boală necruţătoare la ficat. Cu toate acestea, Mica a ales să ducă boala pe picioare, să nu spună nimănui prin ce trece.
Însă în luna ianuarie a acestui an, Mica a fost internată de urgenţă la Spitalul Universitar, ca mai apoi să fie transferată la Spitalul Fundeni.
La Fundeni, ea a fost conectată la aparate pentru că organismul său nu mai putea să reziste fără ajutor.
Michaela Niculescu a studiat la Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti şi a obţinut două doctorate, la Oxford şi Viena.