7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportDiscuţia pe Schengen, AMÂNATĂ la cererea Germaniei, Finlandei şi Olandei

Discuţia pe Schengen, AMÂNATĂ la cererea Germaniei, Finlandei şi Olandei

UPDATE. Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele membre UE reuniţi, joi, în Consiliul JAI, au convenit amânarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei până la o dată ulterioară nedefinită, au precizat, pentru Mediafax, surse oficiale.

În cadrul Consiliului JAI, marea majoritate a statelor membre au exprimat poziţii de susţinere a aderării României şi Bulgariei, poziţii opuse fiind exprimate însă de Germania, Olanda şi Finlanda, care au conexat tema de progrese substanţiale în privinţa MCV, informează sursele menţionate.

De asemenea, miniştrii din Consiliul JAI au decis ca rediscutarea temei să aibă loc într-o reuniune în luna decembrie a acestui an.

_ _ _ _

Consiliul pe Justiţie şi afaceri interne (JAI) se reuneşte joi, însă cel mai probabil nu va lua nicio decizie în legătură cu aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, au precizat surse din preşedinţia irlandeză a Uniunii europene, informează b1.ro.

După ce Finlanda a anunţat recent că se opune aderării, şi Franţa a menţionat că nu susţine intrarea României şi Bulgariei în Schengen, din cauză că cele două state nu au făcut progrese în combaterea corupţiei.

După Olanda, Germania şi Finlanda, Franţa manifestă reticenţă în procesul de aderare al României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Citeşte şi Finlanda se alătură ţărilor care vor vor BLOCA ADERAREA României la spaţiul Schengen

Potrivit unor surse din preşedinţia irlandeză a Uniunii, Franţa este nemulţumită de gradul mare de corupţie din cele două ţări şi se teme că numărul de imigranţi ilegali ar putea creşte după ce va exista un coridor terestru Schengen direct între Grecia şi ţările Europei Centrale şi Vestice.

Cotidianul austriac Osterreich scrie că, deşi Irlanda şi Austria au susţinut aderarea României şi Bulgariei, nu a putut fi schimbată poziţia de veto a Germaniei, Franţei, Olandei şi Finlandei.

„Deocamdată, nu există consens pentru integrarea României şi Bulgariei deoarece mai multe state au rezerve şi preocupări. Dosarul nu va putea fi soluţionat de preşedinţia irlandeză şi va trece la Lituania, care va deţine preşedinţia Consiliului UE începând din iulie”, arată surse din preşedinţia irlandeză a UE.

Cele mai citite

Darius Olaru, aproape de transferul carierei! Rangers oferă aproape 5 milioane de euro pentru mijlocașul FCSB

Căpitanul roș-albaștrilor, desemnat „Mijlocașul anului” în Liga 1, este dorit insistent de formația scoțiană, care a lansat deja prima ofertă concretă. Darius Olaru, liderul și...

Cristi Chivu, la un pas de a prelua CFR Cluj! Pregătit să revină în România pentru a lupta la titlu

Fostul internațional român ar putea deveni noul antrenor al echipei clujene, în contextul unei despărțiri iminente între Dan Petrescu și club. Cristian Chivu, fostul căpitan...

Guvernul aprobă o investiție de 410 milioane lei pentru Uzina Mecanică Cugir: linii moderne de producție a muniției NATO

Proiectul are o durată de execuție de 36 de luni, plus 12 luni pentru notificarea și remedierea eventualelor defecte Guvernul a dat undă verde unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă