12.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialBrăila, fără apă caldă şi căldură din cauza datoriilor

Brăila, fără apă caldă şi căldură din cauza datoriilor

Odată cu sosirea primăverii calendaristice, la Brăila a fost oprit şi sistemul de furnizare în sistem centralizat a căldurii şi apei calde menajere. Este o măsură forţată de faptul că producătorul local de agent termic primar, CET SA Brăila nu şi-a mai achitat facturile către furnizorul de gaze naturale, Alpha Metal SA Bucureşti. Ca urmare furnizorul a sistat furnizarea de gaze către CET. Chiar dacă în nopţile următoare vor mai fi temperaturi negative şi sistemul nu ar fi trebuit oprit, brăilenii racordaţi la sistemul centralizat vor dârdâi în case din cauza datoriilor acumulate la înteţinere de rău-platnici.

“Noi avem o înţelegere cu furnizorul de gaz privind plăţile pe care trebuie să le efectuăm în funcţie de consumul lunar de combustibil. Toate încasările noastre au fost concentrate către aceste plăţi, însă nu au fost de-ajuns. Singura şansă să repornim este ca abonaţii noştri să mai achite din facturi, şi de aceea continuăm la nivel intens acţiunea de recuperare a creanţelor de la populaţie, prin serviciul nostru de specialitate”, a declarat Stănel Necula, directorul general al CET SA Brăila. Pentru ca sistemul să fie repornit ar trebui ca CET să plătească furnizorului de gaze o sumă de aproximativ 500.000 de lei.

Pentru şcolile neîncălzite: calorifere electrice

Sistarea încălzirii în sistem centralizat afectează şi 17 grădiniţe, şcoli şi licee care nu au centrale proprii şi Primăria Brăila a trebuit să găsească soluţii pentru încălzirea acestora. De fapt, singura variantă a fost aceea de a cumpăra 30 de calorifere electrice care au fost puse la dispoziţia unităţilor şcolare rămase fără încălzire. Pentru că numărul caloriferelor achiziţionate este insuficient, acestea au fost repartizate, în primul rând, claselor în care învaţă elevi de vârste mici. În cazul a şase dintre cele 17 şcoli, care sunt racordate la centrale de cvartal şi sunt cu plata facturilor la zi, municipalitatea a ajuns la o înţelegere cu distribuitorul de gaze pentru reluarea furnizării.

Primăria, nemulţumită că oamenii au datorii

Primarul Aurel Simionescu şi-a declarat în numeroase rânduri nemulţumirea în legătură cu faptul că brăilenii nu îşi achită facturile la întreţinere. “Ca să vă faceţi o idee, nivelul lunar mediu normal de încasare de la populaţie este de 60 – 70% din contravaloarea energiei termice livrate. Numai că CET abia dacă încasează undeva la jumătate sau chiar mai puţin de jumătate faţă de ce facturează. Era inevitabil, în acest context, să nu se ajungă la un nou blocaj şi tocmai de aceea am avut tot timpul grijă să atrag atenţia brăilenilor să plătească ceea ce consumă. Încă suntem în sezonul rece şi nu pot să accept să am şcoli şi grădiniţe în oraş fără căldură doar pentru că unii dintre proprietari nu plătesc ceea ce consumă”, a declarat primarul Brăilei.

Furnizarea energiei termice va fi concesionată

Primăria Brăila intenţionează să concesioneze sistemul de producere şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către un nou operator. Primarul Aurel Simionescu a declarat că până în prezent au existat deja două tentative de organizare a unor în privinţa concesionării CET-ului, însă acestea au eşuat din cauza prezentării unui singur participant la ambele licitaţii. Simionescu a mai precizat că următoarea procedură va fi negocierea directă cu cei interesaţi, la care numărul acestora nu va mai avea importanţă. Potrivit primarului Brăilei, există scrisori de intenţie din partea mai multor societăţi interesate de concesionarea CET, printre acestea aflându-se şi firma franceză Dalkia, care a preluat serviciile de încălzire în sistem centralizat la Ploieşti şi Iaşi.

 

Cele mai citite

Avertizare Cod Portocaliu de inundații emis pentru șase județe

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare de Cod Portocaliu de inundații, valabilă pe 30 septembrie, pentru râurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă