15.4 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialDe la recycling la upcycling

De la recycling la upcycling

În fiecare zi se produc în lume mii şi mii de obiecte şi accesorii, multe dintre ele fiind pentru uzul casnic. O producţie care, datorită societăţii de consum tinde să atingă cote din ce în ce mai mari. Apelul la copierea unor modele este la mare modă,în ciuda legislaţiei şi interdicţiilor, mai ales de la apariţia în forţă pe marea piaţă a asiaticilor, în special a chinezilor.

Aceştia, la rândul lor, susţin că şi de la ei au fost preluate (folosim acest termen blând pentru că în acele timpuri totul era permis) în decursul istoriei numeroase tehnologii, modele şi idei, porţelanul şi mătasea fiind exemplele cele mai elocvente. Se fac chiar şi copii la copii, deşi chinezii susţin că ei copiază exclusiv numai după original.Deja la a cincea sau la a şasea copie producătorul poate susţine că are un produs original. Fiecare dintre aceste produse are o durată de viaţă/folosire iar aceasta este şi ea din ce în ce mai scurtă, tot datorită societăţii de consum. Ce se întâmplă cu aceste produse? Majoritatea sunt aruncate, chiar înainte de a-şi epuiza ciclul de viaţă datorită faptului că devin depăşite sau învechite sau nu mai corespund cu stilul de viaţă, şi el în continuă schimbare. Ce se poate face?

La toate aceste întrebări încearcă răspunsuri profesorul de design de obiect Hansjerk ­Maier-Aichen la fiecare ediţie a târgurilor de obiecte de larg consum Ambiente şi Tendance de la Frankfurt. În ceea ce priveşte producţia, un accent mai mare ar trebui pus pe materiale noi, dar şi pe reutilizarea celor tradiţionale ­pentru realizarea de produse noi, având încorporate calităţi superioare şi mai mult design.

Nu este vorba numai despre o producţie de tip less but better (a produce mai puţin dar mai bine), însă apare şi întrebarea dacă suntem oare pregătiţi pentru astfel de produse calitativ ­superioare. Un alt răspuns se referă la ­fantastica pierdere de materiale la producerea de bunuri. Dacă reciclarea însemna reutilizarea materialelor în cadrul altui proces de producţie, termenul actual, upcycling se referă la procesul de conversie a materialelor uzate sau a ­produselor nefolositoare în materiale noi, componente pentru produse noi şi chiar produse de calitate superioară, mediul înconjurător fiind astfel protejat mai bine, totul datorându-se ­inovaţiei şi creativităţii.

Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat rezultatul referendumului privind aderarea la UE

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat joi rezultatul referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană. Decizia este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial. Comisia...

CE vrea ca Ucraina să treacă mai repede la următoarea etapă a aderării la UE

În raportul anual privind extinderea UE, Comisia Europeană a apreciat miercuri că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării...

Marea Britanie anunță majorarea taxelor cu 40 miliarde de lire sterline pentru a acoperi deficitul fiscal

Ministrul de Finanțe al Marii Britanii, Rachel Reeves, a anunțat o majorare a taxelor cu 40 miliarde de lire sterline (aproximativ 51,8 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă