Primarul din Târgu-Mureş le cere secuilor să renunţe la gândul obţinerii autonomiei teritoriale şi, în schimb, să-şi unească forţele cu românii pentru ca oraşul să devină capitală de regiune.
La finalul săptămânii viitoare va avea loc, la Târgu-Mureş, un miting pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Manifestarea, organizată de către Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Consiliul Naţional Secuiesc, nu este şi pe placul membrilor UDMR, care le-au cerut simpatizanţilor acestui partid să nu participe la eveniment, dar, mai nou, nu îi convine nici primarului din Târgu-Mureş, Dorin Florea (PDL). Acesta încearcă să se pună bine, totuşi, cu populaţia română de etnie maghiară din întreg judeţul Mureş, căreia i-a cerut oficial sprijinul în desemnarea oraşului Târgu-Mureş drept capitală a Regiunii Centru.
Potrivit lui Florea, cei aproximativ 10.000 de protestatari care ar urma, conform organizatorilor, să fie prezenţi la mitingul din 10 martie ar trebui, în primul rând, să se gândească la sprijinul pe care l-ar putea acorda oraşului pentru a deveni capitală de regiune. Din perspectiva edilului mureşean, acest lucru este mult mai important chiar şi pentru secui, deoarece sunt şanse mai mari ca Târgu-Mureşul să devină capitala Regiunii Centru decât ca aceştia să-şi primească autonomia. Ba mai mult, alte astfel de mitinguri, mai spune Florea, ar dăuna şi mai tare relaţiei, oricum destul de tensionate, dintre românii şi maghiarii din zonă, iar un conflict interetnic ar pune oraşul într-o lumină negativă.
„Autonomia, puţin probabilă“
“Având în vedere succesul nostru în Târgu-Mureş, demonstrat şi nu doar afirmat, confirmat de către orice străin care ne vizitează oraşul, îmi asum dreptul de a vă ruga, de a vă cere vouă, susţinătorilor Ţinutului Secuiesc şi etnicilor maghiari de pretutindeni, să renunţăm la acţiunile prin care ne facem rău. Cred că astăzi, pe fondul discuţiilor privind reorganizarea administrativă a României, este mult mai important să susţinem împreună ca Târgu-Mureş să devină capitala regională, indiferent de forma în care reorganizarea administrativă se va hotărâ la Bucureşti. Autonomia Ţinutului Secuiesc este o luptă cu morile de vânt, pe când o posibilă stabilire a capitalei regionale la Târgu-Mureş poate deveni o realitate”, susţine primarul din Târgu-Mureş.
Acesta a explicat că Universitatea de Medicină şi Farmacie, Aeroportul Internaţional, dar şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă sunt trei dintre brandurile oraşului care pot contribui decisiv la desemnarea Târgu-Mureşului capitală regională. Numărul mare de locuitori ar reprezenta un alt mare avantaj, astfel că Florea vrea adoptarea unor relaţii cel puţin de colaborare între cetăţenii celor două etnii. “Dacă ne unim forţele, dacă reuşim să susţinem unitatea şi capitala regională la Târgu-Mureş, câştigăm cu toţii. Câştigă ţara, câştigă regiunea, câştigă secuii, românii şi maghiarii care locuiesc în zona Ţinutului Secuiesc. Pierd doar acei politicieni care îşi duc existenţa datorită conflictelor interetnice generate de ei înşişi. În acest sens, vă rog pe toţi, indiferent de culoare politică şi etnie, să fim constructivi, vă îndemn să luptăm şi să susţinem stabilirea capitalei regionale la Târgu-Mureş. Eu vă promit că împreună cu voi, secuii, maghiarii şi românii, vom reuşi să creştem economic zona prin atragerea masivă de fonduri europene şi, indirect, vom promova şi zona noastră”, a mai spus Dorin Florea.
Floarea lui Mihai Viteazu
Primarul oraşului Târgu-Mureş, Dorin Florea, i-a sfătuit pe secuii care vor merge, totuşi, la mitingul de săptămâna viitoare să depună o floare şi la statuia lui Mihai Viteazu. Potrivit edilului, statuia fostului domnitor se află în oraşul ardelean pentru că acesta le-a satisfăcut dorinţa secuilor în trecut şi i-a eliberat de atrocităţi. Astfel, participanţii la miting, a mai spus Florea, nu trebuie să uite acest lucru şi “spre mândria lor, să meargă să depună o floare la statuie”.