1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMihail Vlasov primeşte cadou 60 de milioane de euro

Mihail Vlasov primeşte cadou 60 de milioane de euro

În pofida denumirii pompoase şi sobre, CCIR  este un ONG a cărui reprezentativitate pentru mediul de afaceri a scăzut masiv, asupra căruia statul nu are nici un control, care se află în afara oricărui control financiar al statului şi care este condus de Mihail Vlasov, omul aflat în centrul mai multor scandaluri.

Printre acestea se numără acuzele aduse lui, anul trecut, de către conducerile mai multor camere judeţene potrivit cărora ar fi cheltuit, fără a putea da justificări, mai multe milioane de euro. Potrivit calculelor României libere, în mai multe judeţe doar 2%-3% din totalul de firme sunt înscrise în camerele judeţene. Miza transferului o constituie sume estimate anual la 60 de milioane de euro – taxe plătite de firme ce ar ajunge astfel în buzunarele neverificate ale şefilor CCIR.

Mihail Vlasov este prieten apropiat cu Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei, care ar trebui să aprobe cedarea ONRC. La solicitarea ziarului România liberă, ministerul condus de Pivniceru a refuzat să răspundă dacă susţine sau nu susţine cedarea Registrului Comerţului către CCIR.

Proiectul cuprinde 129 de articole şi a fost depus în data de 21 februarie, de Alina Gorghiu, deputat PNL; Florin Iordache, deputat PSD; Klárik László-Attila – senator UDMR; Grosaru Mircea – deputat RO.AS.IT (mino­rităţi); Markó Attila-Gabor – deputat UDMR; Vainer Aurel – deputat FCER (minorităţi).

Potrivit iniţiativei, „regulile de ţinere a registrelor, de efectuare a înregistrărilor şi de furnizare a informaţiilor se stabilesc prin norme elaborate de ONRC şi aprobate de Colegiul de Conducere al Camerei de Comert şi Industrie a României (CCIR)“.

Tarifele practicate de ONRC pentru furnizarea de informaţii sau eliberarea de copii după documente, indiferent de modalitatea prin care se face, se stabilesc tot de Colegiul de Conducere al CCIR (condus de Mihail Vlasov).

Care sunt mizele şi riscurile?

Veniturile anuale ale Registrului Comerţului din toate operaţiunile prestate agenţilor economici se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro. Aceşti bani ar ajunge la discreţia CCIR dacă Ministerul Justiţiei ar fi de acord să dea RC la CCIR. Posibilitatea este riscantă atât timp cât angajaţi de vârf ai CCIR au fost cercetaţi de-a lungul timpului pentru fapte de corupţie, inclusiv de deturnări de fonduri europene. Fiind organizaţie neguvernamentale, execuţiile bugetare ale CCIR nu sunt verificate de Curtea de Conturi,  Ministerul de Finanţe etc. Pe lista celor ce au fost sau sunt cercetaţi se află Sorin Dimitriu, vicepreşedinte CCIR, Magda Ţepoi, şef al reprezentanţei CCIR la Bruxelles, condamnată pentru deturnare de fonduri UE.

Mai are vreo reprezentativitate CCIR?

 În altă ordine de idei, CCIR nici nu mai poate fi considerată reprezentativă pentru mediul de afaceri, după cum se pretinde. CCIR nu comunică numărul firmelor membre, însă o privire aruncată pe portalul de internet al câtorva CCIJ arată adevărul. La Vaslui CCIJ are doar 80 de membri din totalul de 5.300 de firme din judeţ (adică 1,5%), în timp ce la CCI Cluj sunt înscrişi 800 de membri din totalul de 31.800 de firme (2,5%). Care mai este atunci reprezentativitatea pretinsă, în afara unor paragrafe de lege rupte de realitate? Cu toate acestea, Mihail Vlasov vrea să beneficieze de banii vărsaţi la Registrul Comerţului de cele aproximativ 500.000 de firme din România. O tentativă similară de preluare a RC, tot în urma unei iniţiative parlamentare, a avut loc şi în 2009. Aceasta a eşuat atunci în urma unei decizii potrivnice a Curţii Constituţionale. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

2024, record de drumuri rapide. Alți 21 km deschiși pe A7 Moldova

Începând de astăzi, la ora 16:00, traficul va fi deschis pe Lotul 1 Dumbrava-Mizil al Autostrăzii Moldovei A7 (Ploiești-Buzău), un segment de 21 km....

„Groenlanda nu este de vânzare”, afirmă liderul său ca răspuns pentru Trump

Disputa privind Groenlanda și ideea de achiziție a acesteia de către SUA a reapărut în centrul atenției, după ce Donald Trump, președintele ales al...

Coreea de Nord intensifică sprijinul militar pentru Rusia cu trupe suplimentare, artilerie și drone kamikaze

Coreea de Nord își crește sprijinul militar acordat Rusiei în conflictul din Ucraina, potrivit Statului Major al Armatei Sud-Coreene (JCS), citat de agenția Yonhap....
Ultima oră
Pe aceeași temă