Singurul om cu care toată lumea ar fi fericită să facă afaceri în Italia este Mario Monti, fostul profesor de economie ajuns comisar european, pe care liderii europeni l-au impus practic în fruntea guvernului italian în noiembrie 2011, după ce au forţat demisia lui Berlusconi, dar Monti este singurul care nu are nici o şansă să câştige alegerile şi care se bucură de cea mai mică simpatie printre italieni. Pentru a-i veni în ajutor lui Mario Monti, până şi preşedintele american, Barack Obama, şi-a trimis echipa de campanie care i-a asigurat succesul în noiembrie, dar degeaba. Neobişnuit cu campaniile electorale, acest tehnocrat onorabil a avut un comportament rigid şi nenatural, care i-a atras porecla „Rigor Montis“ din partea adversarilor, ceea ce în Italia este fatal din punct de vedere politic.
Unde dai…
Italia se află în zona crepusculară a politicii occidentale, unde nimic nu se întâmplă aşa cum a fost plănuit sau cum s-ar aştepta restul lumii să se întâmple. La începutul anilor ’90 a fost declanşată cea mai mare operaţiune anticorupţie din Europa – „Mani pulite“ – care a distrus partidele ce dominaseră viaţa politică italiană postbelică (creştin-democraţii şi socialiştii). Pe ruinele sistemului, italienii au adoptat prin referendum în 1993 un set de reforme constituţionale care trebuiau să asaneze viaţa politică şi pună bazele unui regim mai responsabil. Rezultatul acestor reforme care trebuiau să definească cea de-a doua Republică italiană a fost însă ascensiunea, începând din 1994, a lui Silvio Berlusconi şi a partidului său, Forza Italia (ulterior Poporul Libertăţii, PdL), şi apariţia unor partide populiste precum Liga Nordului a lui Umberto Bossi. Cu câteva zile în urmă Berlusconi, care face obiectul mai multor dosare de corupţie, declara că „magistraţii italieni sunt mai răi decât mafia siciliană“, semn că anticorupţia nu mai este la mare trecere în Italia, având în vedere că Berlusconi, în loc să iasă din istorie, a ajuns, din nou, printre favoriţi.
Când, în noiembrie 2011, Angela Merkel i-a dat un ultimatum lui Berlusconi, obligându-l practic să demisioneze, toată lumea credea că Il Cavaliere, compromis de scandaluri sexuale gen Ruby şi Bunga-Bunga şi incapabil să redreseze o economie ajunsă în pragul colapsului, este terminat politic. Scenariul general acceptat era că după ce va fi reuşit să redreseze finanţele ţării cu sprijin german şi din partea noului şef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, Mario Monti va fi devenit o forţă politică şi că alegerile din acest an ar fi urmat să fie, cel mult, o afacere între Monti şi stânga. Nimic nu avea însă să fie mai departe de adevăr decât scenariul general acceptat. Lista lui Monti – Opţiunea Civică cu Monti pentu Italia – tremură serios pentru atingerea pragului electoral de 8%, Partidul Democrat al lui Bersani a apucat pe o pantă descendentă şi pe scena politică italiană a explodat cel mai improbabil dintre competitori, comicul Beppe Grillo, care îşi joacă rolul vieţii ca principala voce antisistem în Italia.
Bufonul-rege
La fel ca în Grecia, cu Syriza şi Zorii Aurii, ca în Franţa cu Frontul Naţional sau ca în România cu Partidul Poporului Dan Diaconescu, criza economică şi măsurile de austeritate au favorizat peste tot în Europa ascensiunea unor partide populiste antisistem care cresc denunţând corupţia establishment-ului politic tradiţional şi promiţând cele mai revoltătoare şi absurde lucruri. În Italia, această mişcare, pe jumătate revoltă, pe jumătate sminteală politică, s-a întrupat în comicul Beppe Grillo. Acesta a dus o campanie agresivă antisistem în care a acuzat toate partidele, fără excepţie, de corupţie şi a publicat pe site-ul său o listă cu 24 de parlamentari care au condamnări penale. El însuşi cu o condamnare la activ pentru un accident soldat cu trei morţi pe care l-a provocat în 1980, Grillo a promis că nu candidează ca exemplu de consecvenţă morală. În Italia, unde politica este întotdeauna murdară, se pare că acest lucru înseamnă ceva, pentru că la ultimul său miting electoral de joi, Grillo a adunat la Roma o jumătate de milion de susţinători. Furtuna politică declanşată de Beppe Grillo – turneul său italian a fost botezat „Turneul Tsunami“ – poate lovi însă în credibilitatea şi stabilitatea Italiei. Pe lângă discursul anticorupţie, Grillo mai are câteva teme care i-au atras caracterizarea de „bufon“ sau de-a dreptul „nebun“ al Curţii. Beppe Grillo vrea nici mai mult, nici mai puţin decât să scoată Italia din zona euro şi să declare nulă datoria externă a Italiei pe motiv că a fost contractată de politicieni corupţi. Iar Italia are o datorie de două mii de miliarde de euro, aproximativ 120% din PIB. Cu acest program, lista lui Beppe Grillo a ajuns la 20% în sondaje, ceea ce nu îl face chiar nebunul-rege dar îl plasează în poziţia de kingmaker între stânga şi dreapta.
Cum poate scăpa totul de sub control
Acum 25 de ani, guvernele italiene se schimbau o dată la câteva luni. Acum, pentru stabilitate, cel care trece primul linia de sosire primeşte un bonus electoral care îi asigură o majoritate de 55% la nivel naţional. Asta e regula la Camera Deputaţilor. La Senat – care, în Italia, are aceeaşi putere legislativă ca şi Camera, la fel ca în America – lucrurile sunt puţin, dar esenţial, diferite în sensul că bonusurile electorale nu se acordă la nivel naţional, ci regional. Or, cele mai populate regiuni italiene şi deci cu cea mai mare reprezentare în Senat sunt cele din nord, şi aici raportul de forţe este cel puţin egal, dacă nu cumva înclină în favoarea alianţei dintre PdL-ul lui Berlusconi şi Liga Nord. Astfel, chiar dacă stânga lui Bersani câştigă Camera şi formează un guvern împreună cu Monti, dacă Berlusconi şi Bossi câştigă Senatul, atunci nu va putea guverna, pentru că actele guvernului trebuie aprobate de ambele Camere înainte să devină politici publice. Mai grav, în decembrie, stânga lui Bersani avea un avans de peste 10% faţă de Berlusconi. La ultimul sondaj disponibil efectuat, conform legii, cu două săptămâni înaintea scrutinului, diferenţa scăzuse între maximum 5% şi minimum în marja de eroare. Dacă în aceste două săptămâni, Bersani – pe care italienii îl percep ca pe un birocrat comunist lipsit de charismă – a mai perdut voturi, fie către Grillo fie către Berlusconi, atunci rezultatul scrutinului care se va închide luni la ora 15.00 CET, va da fiori pe spinare unei Europe care are nevoie de o criză politică în Italia cum are nevoie de un glonţ în cap.
