De la Berlinale, unde am câştigat marele premiu, Catherine Deneuve, marea doamnă a filmului francez care a jucat în filmele lui Luis Bunuel, Roman Polanski, Francois Truffaut şi Lars von Trier, a venit la Ambiente, cel mai mare târg din lume de bunuri de larg consum în domeniul decoraţii şi life style, care s-a desfăşurat la Frankfurt, în perioada 15 -19 februarie şi care s-a bucurat de un mare success. Venirea celebrei actriţe la Frankfurt nu a fost întâmplătoarea, aceasta vizită făcând parte la târg din programul Ţară Parteneră, sub motto-ul “Franţa, arta de a trăi”şi intrând deci inclusiv în sfera politicului, cunoscută fiind strategia actuală al celor două ţări care de-a lungul istoriei au fost deseori adversare, dar care acum reprezintă nucleul UE. De altfel, în acest an se serbează a 50-a aniversare a prieteniei germano –franceze, pecetluită prin tratatul de la Elysee în 1963. La Frankfurt, acest lucru a fost puternic marcat prin Sărbătoarea Franţei, ceea ce a inclus o serie de prezentări de life style, design şi obiecte lucrate manual de către artizani francezi. Evenimentul a fost foarte bine gândit, mai ales că pe aceste meleaguri încă se mai simte o briză franceză (Francfort), imperiul întinzându-se până la Rin. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că marea vedetă are un interes personal faţă de porţelan, cristale tradiţionale, decoraţiuni şi parfumuri luxoase, toate acestea găsindu-se din abundenţă la Ambiente. De altfel, Catherine Deneuve (ultimul său film, “Les bien-aimes”, cu fiica sa, Chiara Mastroianni, a avut premiera anul trecut) a fost în decursul anilor ambasador al firmelor ca L’Oreal, Chanel, Yves Saint Laurent. Turul făcut târgului cu Detlef Braun,foarte arătosul membru al biroului executiv al Messe Frankfurt, organizatorul Ambiente, a fost unul dintre cele mai mediatizate evenimente în întreaga lume.
“Ce m-a fascinat la Ambiente a fost calitatea înaltă a expozanţilor, varietatea creativă în termeni de design şi decoraţiuni. Mi-a făcut bine să văd cum talente din întreaga lume au putut face prezentări care reprezintă cultura proprie. Ambiente este un loc unic pentru că aduce împreună inspiraţie şi plăcere de viaţă în această epocă a globalizării”, a declarat Catherine Deneuve la conferinţa de presă.