După succesul de la Festivalul de la Berlin, unde filmul „Poziţia copilului“, în care deţine rolul principal, a câştigat trofeul suprem, Ursul de Aur, Luminiţa Gheorghiu îşi reia locul în distribuţia unui spectacol despre două femei care îşi retrăiesc tinereţea pe care o asociază cu muzica formaţiei Abba.
Actriţa Luminiţa Gheorghiu revine sâmbătă, 2 martie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti, în singurul spectacol în care joacă în acest moment, „Baba care ascultă Abba“, regizat de Theo Herghelegiu.
Deşi Luminiţa Gheorghiu este departe de a intra la categoria „babe”, ea joacă, printre altele, şi rolul principal în mult aşteptatul film al lui Stere Gulea „Sunt o babă comunistă”, ecranizarea romanului omonim cu care Dan Lungu a tulburat întreaga lume.
Ca şi „Baba care ascultă Abba” şi „Baba comunistă” are, în ciuda fascinaţiei inexplicabile pentru Ion Iliescu, o doză colosală de umor. În privinţa acestui mare dar divin, Luminiţa Gheorghiu spunea: „Dragostea şi râsul sunt cele mai bune leacuri pentru a putea trece cu sens prin această viaţă scurtă şi destul de complicată pentru fiecare dintre noi. Dacă Dumnezeu îţi mai face cadou şi simţul umorului eşti salvat şi dacă printre hohotele de râs îţi apare o lacrimă, vino să dansezi cu „Baba“ şi să asculţi Abba!“.
Antrenamentul pentru toleranţă
Iar regizoarea Theo Herghelegiu adăuga la acestea: „În viaţă nu primim decât fix ceea ce merităm şi, în mod implacabil, suntem consecinţele propriilor fapte. De aceea, e important cum îmbătrânim, cum ne creştem copiii, cum ne creştem părinţii. De aceea, e important să ne antrenăm toleranţa, generozitatea şi umorul. Când acestea trei nu mai fac casă bună cu traiul nostru, apar, inevitabil, acreala şi răutatea şi începem să ne călcăm pe cap între noi. Exerciţiul de recuperare a bucuriei trebuie făcut ca o gimnastică zilnică”.
Şi aşa cum, ascultând Abba, baba de pe scena Teatrului Metropolis se simte din nou tânără, baba din romanul lui Dan Lungu ecranizat de Stere Gulea îşi caută tinereţea pierdută în odioasa orânduire comunistă într-un „monolog” de râsu’-plânsu’: „Doamne, ce bine am dus-o pe timpul comunismului! Dacă acum aş duce-o jumătate ca pe atunci, aş fi mulţumită. Ce jumătate, pe-un sfert, şi tot aş zice săru-mâna. Am avut tot ce mi-am dorit. E drept, pe atunci nu-ţi doreai prea multe. Nu ştiu de ce, dar nu-ţi doreai prea multe. Cred că nu ştiai că se pot face aşa multe cu banii ca acum. Dar, pentru lumea aia, am avut tot ce-mi poftea inima. Beam numai cafea naturală şi ness… Pe-atunci astea erau o raritate, dar la mine nu era o problemă. Am avut blugi când costau opt sute de lei perechea. Opt sute erau bani, nu glumă! Şi nici nu găseai blugi la toate colţurile… Ei bine, eu am avut!”.
Luminiţa Gheorghiu este, fără îndoială, una dintre cele mai mari actriţe ale României, care, cu o rară modestie, şi-a dat măsura talentului pe scenă, jucând în special la Teatrul Bulandra, şi în filme devenite capodopere, precum „Moromeţii” şi „Moartea domnului Lăzărescu”. În „Poziţia copilului”, ea joacă o mamă castratoare, cum mândru ar numi-o Freud, acest rol fiind complet opus oricăror alte partituri jucate în cariera ei, ea mărturisind într-o întâlnire cu publicul de la TIFF, moderată şi rememorată pe blogul său de jurnalistul clujean
Mihnea Măruţă, că orice ar juca tot mămoasă este. “Stilul meu e mămos chiar dacă nu am copii în faţa mea”, recunoştea ea. Aceasta în ciuda faptului că pare o femeie „dură”: “Fizicul meu are o duritate care e cu totul în altă direcţie decât sensibilitatea mea. Sunt foarte fragilă, iar noi, oamenii fragili, atât în profesie, cât şi în viaţa personală suntem şi foarte puternici. Dar muncim pentru forţa asta”.
Axa culturală Berlin-Bucureşti
Până şi despre trecerea anilor, actriţa s-a exprimat tot cu umor: “Până la vârsta de 50 de ani am fost foarte fericită. Nu aveam bucurie mai mare decât să fiu pe scenă. A mai trecut un an şi-a mai trecut un an şi, după vârsta de 50 de ani, a început să mă apuce grija, care s-a rostogolit spre teamă. Am dreptate să-mi fie teamă: un succes nu ţi-l garantează pe al doilea niciodată.”
Cu siguranţă însă că spectatorii care vor fi prezenţi în seara de 2 martie în sala Teatrului Metropolis îi vor dovedi contrariul: un succes îşi cheamă întotdeauna un frate. Ca dovadă că aplauzele de la Berlin s-au auzit cât se poate de clar şi la Bucureşti.
