6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecial20 la sută din zborurile Air France sunt SUSPENDATE

20 la sută din zborurile Air France sunt SUSPENDATE

Aproximativ 20 la sută dintre zborurile operate de compania Air France sunt suspendate, sâmbătă, atât pe rutele interne, cât și internaționale, după ce piloții au intrat în grevă, informează Associated Press, citată de Mediafax

Circa un sfert din numărul piloţilor companiei Air France au intrat în grevă sâmbătă, alăturându-se angajaţilor din domeniul transportului feroviar şi al celor din cadrul serviciilor de colectare, care protestează de câteva zile.

Printre pasagerii afectaţi de perturbările traficului aerian se află şi suporteri ai campionatului de fotbal Euro 2016, organizat anul acesta de Franţa.

Sindicatele intenţionează să prelungească greva până joi, solicitând salarii mai bune.Air France a anunţat că „aproximativ 80% din zboruri vor fi asigurate” duminică, în condiţiile în care o nouă grevă a izbucnit sâmbătă.

Compania a precizat că va asigura şi „peste 80% dintre zborurile pe distanţă lungă”, „peste 85% din cele interne” şi „aproximativ 70% din cele pe distanţă medie” dinspre şi spre aeroportul Charles-de-Gaulles.

Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă