3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialReţea de TRAFICANŢI de OVULE UMANE, destructurată de DIICOT: Racolau femei pe...

Reţea de TRAFICANŢI de OVULE UMANE, destructurată de DIICOT: Racolau femei pe care le plăteau cu 600 de euro

UPDATE: Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, cuplurile plăteau pentru ovule suma de 3.000-4.000 de euro. Mai mult, se pare că donatoarele erau studente sărace.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că membrii grupării s-au implicat în organizarea acestor activităţi, în cadrul unei clinici din Bucureşti, racolând tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, de regulă studente din provincie, cu situaţii materiale precare, pe care le-au determinat să doneze ovocite umane contra unor sume cuprinse între 600 şi 800 de euro, celule ce ulterior au fost vândute pentru sume între 3.000 şi 4.000 de euro, unor cupluri care apelau la serviciile de fertilizare in-vitro oferite de această clinică”, potrivit Poliţiei Române.

Pe parcursul investigaţiilor au rezultat şi date conform cărora personalul clinicii a derulat şi activităţi de recoltare şi vânzare a celulelor ovocite în condiţii interzise de etica medicală, sursele de recoltare fiind frecvent aceleaşi pentru mai multe cupluri solicitante.

Gruparea infracţională acţiona pe relaţia România-Israel, membrii acesteia fiind medici, asistenţi medicali, embriologi şi manageri de unităţi medicale, cetăţeni români, cât şi israelieni. Majoritatea cuplurilor beneficiare sunt din Israel, care se deplasau periodic în România în mod special pentru efectuarea inseminărilor artificiale menţionate.

_ _ _ _

În acest sens, procurorii DIICOT fac 6 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti. Au fost puse în aplicare 30 de mandate de aducere privind persoanele implicate în activitatea infracţională.

„Se reţine că membrii grupării, reprezentanţi ai unei clinici private din municipiul Bucureşti, împreună cu cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate, au obţinut beneficii financiare considerabile din activitatea infractională, constând în procurarea materialului genetic necesar realizării procedurilor ce presupun  fertilizarea ‘in vitro’, prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, învinuiţii au racolat, prin diverse mijloace, persoane de sex feminin care, în schimbul sumei de 600 de euro, şi-au dat acordul  în vederea urmării procedurilor ce presupun extracţia de ovocite, materialul genetic obţinut fiind utilizat ulterior la realizarea de embriotransferuri, în beneficiul unor persoane aflate în dificultate de a procrea pe cale naturală şi care doreau să fie supuse, contra cost, tehnicilor de reproducere umană asistată.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de celule de origine umană,  prevazute de art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003 şi art. 158 alin. 1 din Legea 95/2006.

Procurorii DIICOT vor proceda la audierea învinuiţilor şi vor dispune măsurile legale în cauză după finalizarea audierilor.

Reţeaua a fost anihilată de DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O. şi  B.C.C.O. Bucureşti. La realizarea acţiunii procurorii DIICOT au fost sprijiniţi de lucratori din cadrul  Jandarmeriei Române. Suportul informativ a fost asigurat de către DGIPI.

Cele mai citite

Firma Kensington Communication, plătită de PNL, l-a promovat pe Călin Georgescu pe Tik Tok. Firma se apără și a depus plângere penală pentru deturnarea,...

„Kensington Communication va depune o plângere penală pentru ca organele abilitate să cerceteze deturnarea, atacarea cu boţi și/sau clonarea campaniei realizate de Kensington, la...

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă