Chicago l-a desemnat oficial pe traficantul mexican de droguri Joaquin „El Chapo“ Guzman drept inamicul public numărul 1, un „titlu“ care nu a mai fost atribuit din 1930, când Al Capone băgase spaima în oraşul în plină prohibiţie.
Miliardarul „El Chapo” – „Micuţul” în argoul mexican – conduce puternicul cartel Sinaloa şi este acuzat că „a folosit Chicago drept placă turnantă pentru traficul său de droguri în Midwest”, precizează într-un comunicat Chicago Crime Commission. Dispărut după evadarea dintr-o închisoare mexicană în 2001, el este fugarul cel mai periculos şi cel mai căutat din lume. De asemenea, este şi unul dintre cei mai bogaţi, revista Forbes estimând averea lui la peste un miliard de dolari. Joaquin Guzman trăia într-o reşedinţă ultrasecurizată din Mexic şi nimic nu arată că s-ar fi deplasat la Chicago sau în vecinătatea acestuia, dar oraşul este atât destinaţia finală a drogului, cât şi platforma redistribuţiei în întreaga ţară.
Comisia a atribuit titlul de inamic public nr. 1 în 1930 celebrului gangster Al Capone şi de atunci nu a mai existat „un criminal care să merite acest supranume”, dar El Chapo „a făcut mult mai mult rău decât carnagiile comise de Al Capone”. Potrivit lui Art Bilek, vicepreşedinte al Comisiei, „ceea ce Al Capone era pentru bere şi whisky în timpul prohibiţiei este Guzman pentru narcotice”.
Dintre cei doi, Guzman este de departe o ameninţare mai mare, deţine o putere şi o capacitate financiară dincolo de ceea ce ar fi putut visa Al Capone, a mai adăugat Art Bilek. Guvernul american oferă cinci milioane dolari oricărei persoane care poate furniza informaţii ce ar permite capturarea sa. Mexicul, unde El Chapo este considerat criminalul cel mai puternic, oferă trei milioane dolari pentru capturarea lui.
Imperiul drogurilor
Guzman, şef al cartelului Sinaloa, se află în fruntea unui imperiu de trafic de cocaină, marijuana, heroină şi amfetamină spre Statele Unite, Europa şi Asia. În 2012, averea sa era evaluată la un miliard de dolari, fiind plasat de Forbes pe poziţia 55 în lista persoanelor cele mai influente de pe glob, între Tom Cook şi Dalai-Lama.
Experţii consideră că Guzman este în prezent mult mai puternic decât celebrul baron al drogurilor Pablo Escobar, care controla cartelul Medellin din Columbia. Cartelul Sinaloa este format dintr-o multitudine de reţele specializate într-una dintre etapele traficului de droguri şi Guzman este în fruntea acestui păienjeniş în constantă mutaţie.
Şeful cartelului Sinaloa a fost numit El Chapo din cauza taliei sale mici – 1,68 m. În vârstă de 55 de ani, el are 9 copii proveniţi din trei căsătorii. În 1993, Guzman a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, dar a evadat din închisoarea de maximă securitate, ascunzându-se într-un căruţ cu rufe de spălat. Potrivit poliţiei federale, ansamblul gardienilor şi chiar directorul şi poliţia locală au fost plătiţi de cartelul Sinaloa.
Ultimul caid
În „The Last Narco“, ziariştii estimează că Guzman este ultimul caid al dinastiei create de boss-ul mexican Miguel Angel Felix Gallardo, astăzi închis. „Cuvântul lor de ordine este «afacerea primează». Nu sunt oameni care caută să controleze statul sau să devină populari”. Anul trecut, autorităţile americane au depus mai multe capete de acuzare contra lui Guzman şi a 23 dintre asociaţii săi. El Chapo este acuzat că a ordonat asasinate, răpiri şi acte de tortură şi riscă pedeapsa cu moartea dacă ar fi judecat pe sol american. Unii analişti consideră că Guzman este prea puternic pentru a fi arestat sau ucis, din cauza contactelor în sferele înalte ale guvernului şi armatei. Autorităţile mexicane au alcătuit trei unităţi speciale a căror singură sarcină este vânarea lui Guzman.
Bani spălaţi în SUA
Cartelurile mexicane, aflate într-un război feroce pentru controlul rutelor drogurilor, îşi spală banii proveniţi din narcotrafic şi în Statele Unite. Autorităţile americane citează cazul cartelului Zetas, una dintre principalele grupări criminale din Mexic, care se foloseşte de sportul hipic pentru a spăla banii la curse de cai. Şapte presupuşi membri ai cartelului, printre care fratele lui Miguel Angel, unul dintre şefi, au fost arestaţi în California, în New Mexico sau Texas, fiind acuzaţi că reciclează banii murdari din traficul de droguri investind în achiziţionarea cailor de curse sau la cursele hipice. Unii cai ce aparţin narcotraficanţilor prezumptivi au câştigat curse majore, ca Mr Piloto, care a obţinut un premiu de un milion de dolari în 2010. Inculpaţii nu au făcut nimic pentru a rămâne discreţi. Unii cai alergau cu nume oficiale precum Number One Cartel sau Corona Cartel. Afacerea ilustrează influenţa crescândă a reţelelor mexicane de trafic de droguri în economia gri a SUA, după cum declară un responsabil al administraţiei federale.