Vârfurile de lance ale războiului total care stă să înceapă sunt canalele de televiziune Antena 3 şi România TV, în jurul lor gravitând şi diverse site-uri „de ştiri“, ce se aşază cuminţi în tranşee, pregătite pentru războiul cel mare care va urma. Un astfel de război s-a purtat în Rusia, în 1998-1999.În societăţile agrare, în care modernitatea cu regulile ei nu este suficient de bine asimilată, care nu au experienţa pluralismului politic şi a vieţii parlamentare, în care persoanele sunt mai importante decât instituţiile, în aceste societăţi transferul de putere este însoţit de crize politice, adesea majore.
Istoria Rusiei musteşte de sângele cnejilor ucişi de fraţi sau surori, în goana după un tron. Abia Petru cel Mare reglementează succesiunea, răscolit de amintirea surorii Sofia, alături de care a domnit câţiva ani, şi obligat de împrejurarea că nu avea de unde-şi alege moştenitori. La sfârşitul sec. al XVIII-lea, Pavel I, ca să se răzbune pe mama sa Ecaterina a II-a care l-a neglijat, îndepărtează femeile de pe tronul Rusiei, împrejurare care va deschide porţile Palatului de Iarnă la tot felul de şarlatani, culminând cu Grigori Rasputin, 100 de ani mai târziu.
Regimul comunist s-a prăbuşit fără ca să apuce să codifice un mecanism de predare–preluare a puterii. Abia Constituţia din 1993 din Rusia reglementează această problemă.
O criză politică majoră, izbucnită înaintea primului transfer de putere la Kremlin, de după prăbuşirea comunismului, a scos în evidenţă limitele democraţiei ruseşti, care devine „controlată“. Disperarea oligarhilor care luptau pentru imunitate în faţa justiţiei şi scandalurile de mare corupţie, cu acuzaţii de mită la cele mai înalte niveluri şi contracte de miliarde acordate preferenţial, au fost principalele cauze ale acestui conflict.