O parte dintre copiii din Iaşi, răniţi în accidentul rutier petrecut vineri, în zona Perşani, pe DN1, vor fi externaţi sâmbătă din spitalele unde au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, prefectul Ciprian Băncilă.
"De la Spitalul Clinic de Copii vor fi externaţi după ora 12.00 un număr de 11 din cei 12 copii. Unul care este operat va mai rămâne câteva zile în spital, dar este în afara oricărui pericol. De la Spitalul Militar, trei au fost externaţi vineri seara, iar doi urmează să plece azi. Dintre cei patru copii internaţi la Spitalul Sf. Constantin, trei vor fi externaţi sâmbătă. Pentru o fată care ar avea nevoie de operaţie se aşteaptă acordul părinţilor. Dacă vor dori să fie operată la spitalul din Braşov, va rămâne în continuare în grija medicilor, dacă nu va fi externată", a precizat prefectul.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă mai sunt internate un număr de şase persoane, dintre care una este la terapie intensivă, dar starea ei s-a ameliorat uşor. Toţi cei internaţi în acest spital vor mai rămâne câteva zile pentru că au avut politraumatisme multiple care necesită mai multe zile de spitalizare, a mai spus sursa citată.
Părinţii copiiilor care au ajuns vineri seara la Braşov au avut asigurată cazare gratuită la un internat şcolar. Microbuzul înmatriculat în judeţul Iaşi implicat, vineri, într-un accident rutier pe DN1 în zona localităţii Perşani a acroşat, în timp ce se deplasa în direcţia Sibiu venind dinspre Braşov, un parapet de beton care separă sensurile de mers într-o curbă la dreapta, răsturnându-se pe celălalt sens de circulaţie. În urma accidentului, patru persoane au decedat. Ceilalţi pasageri, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, au fost transportaţi la patru spitale din Braşov având diverse politraumatisme.
Buchete de flori şi lumânări sunt depuse de ieşeni în faţa grupului statuar din Parcul Voievozilor, care se află în apropierea Palatului Copiilor, în memoria celor patru persoane care au murit vineri în accidentul din judeţul Braşov.
Prieteni, cunoscuţi sau simpli cetăţeni aduc în continuare un omagiu în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în accidentul din localitatea Perşani. Pe treptele grupului statuar din Parcul Voievozilor au fost aduse nu doar flori şi lumânări ci şi fotografii ale profesorului ansamblului folcloric 'Cătălina', Cătălin Pop şi coregrafului Cosmin Teodor Manoilă.
Un microbuz înmatriculat în judeţul Iaşi a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe DN1 în zona localităţii Perşani. În urma accidentului, patru persoane au decedat. Ceilalţi pasageri, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, au fost transportaţi la patru spitale din Braşov având diverse politraumatisme.