Liderilor români le place să-i şicaneze pe maghiarii din secuime de câte ori au ocazia, pentru a le demonstra permanent că românii sunt stăpânii locului. Războiul steagurilor face parte din demonstraţiile de forţă ale românilor împotriva ungurilor din secuime.
În Franţa, la graniţa cu Elveţia este afişat la toate colţurile şi pe majoritatea porţilor o parte a blazonului istoric al regiunii Savoia, crucea albă pe fond roşu identică, de altfel, cu steagul ţării vecine. La cetatea medievală din Alba Iulia, construită de austrieci acum aproape 300 de ani şi refăcută după planurile generale aprobate la 18 aprilie 1714 chiar de printul Eugeniu de Savoia se dă săptămânal câte o “lovitură de stat”, atunci când se arborează steagul habsburgic al vechii cetăţi, dar şi drapelele regimentelor austriece de artilerie şi cavalerie. În multe oraşe transilvănene se păstrează, uneori chiar pe clădirile oficiale, vechile steme comunitare din perioada în care această provincie aparţinea Imperiului Austro-Ungar, dar nici aceste însemne şi nici ceremoniile reconstituite de istorici pentru a putea fi privite la Alba Iulia n-au deranjat sensibilităţile patriotice ale oficialilor români, care privesc cu mândire cum flutură tricolorul românesc lângă drapelul american la baza militară de la Kogălniceanu.
Afişarea Steagului Ţinutului Secuiesc este însă un pericol pentru români, fiindcă le pune sub semnul întrebării statutul de stăpâni ai ţării. Toate manualele de istorie tipărite după 1918 ne învaţă cât de răi sunt ungurii, câte nedreptăţi au suferit românii ardeleni în perioada în care capitala lor era la Budapesta, cât de grea a fost rezistenţa în faţa ungurilor care aveau ca scop asimilarea românilor. Copiii români de azi află în continuare din cărţile de şcoală doar părţile negative ale ungurilor, pe care le completează mai apoi cu ceea ce văd la posturile de ştiri, de exemplu clipul prezentat de Antena 3 în care mai mulţi bărbaţi mascaţi ard steagul românesc. Nu se ştie cine sunt mascaţii şi ziariştii care au prezentat imaginile n-au simţit nevoia să dea explicaţii, dar în mod “evident”, din ansamblu emisiunii, rezulta că profantorii nu pot fi decât unguri.
Ungurii sunt de vină mereu în astfel de situaţii, deşi Războiul Steagurilor a fost declanşat de noul prefect PSD, numit de guvernul Ponta în fruntea judeţului Covasna: Codrin Munteanu a scos drapelul secuiesc din încăperea unde a fost învestit la sfârşitul săptămânii trecute, deşi în noiembrie 2012 instanţa de judecată a decis că este legală folosirea acestui steag. Culorile Steagului Ţinutului Secuiesc coincid cu drapelul judeţului Covasna, albastru-auriu, care a fost adoptat prin hotărâre de guvern. Maghiarii au suferit o “agresiune simbolică” a declarat diplomatul ungar Nemeth Zsolt, secretar de stat în guvernul de la Budapesta, care i-a îndemnat pe toţi primarii din Ungaria să ridice Steagul Ţinutului Secuiesc, în semn de protest faţă de politica Bucureştiului.
Există o tradiţie a sâcâielilor de stat între România şi Ungaria, dar şi o obişnuinţă a guvernărilor PSD de a-i instiga pe naţionaliştii de ambele părţi, ca şi cum sub umbrela tensiunilor interetnice ar putea guverna mai simplu. Scandalul diplomatic nu poate acoperi creşterile de taxe, alocările imense pentru Biserica Ortodoxă din bugetul de stat, mărirea preţului gazelor sau creşterea inflaţiei, dar mută atenţia şi dă senzaţia că “ungurii sunt de vină” pentru ceea ce se întâmplă în ţară.
Războiul Steagurilor nu pare să aibă, totuşi, o utilitate politică serioasă, alta decât eventuala discreditare a României de către patrioţii de ocazie, aflaţi în diverse funcţii guvernamentale. În interiorul UE, destui lideri vor spune din nou că România a fost primită prea devreme în rândul statelor comunitare, nu doar fiindcă nu stârpeşte corupţia din rândurile politicienilor, ci şi pentru că dă replici care pot duce la tensiuni cu vecinii, pentru că doar aşa ar putea fi interpretată replica premierului Ponta referitoare la “obrăzniciile” Budapestei.
