2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialLumi şi existenţe profund paralele la Cluj

Lumi şi existenţe profund paralele la Cluj

Totul este diferit între aceste două lumi, până şi limba română pe care o vorbim şi o scriem. Nu am crezut niciodată în sistemul comunist, la Cluj încă la putere. După 24 de ani petrecuţi în SUA şi Europa de Vest, pot afirma că gândirea şi valorile sunt fundamental diferite, deşi românii vor să fie cosideraţi egali cu lumea vestică. Comuniştii sunt o ruşine în oraşul meu. Din 1959, copil fiind, până în prezent, am făcut băşcălie de toate organizaţiile comuniste. Am plecat din ţară ca refugiat politic, să-mi apăr familia de mitocănia pcr’istă la putere, atunci şi în prezent. Din 1990 am văzut cum nemernici pcr’işti decid în oraşul meu. Pot să dau sute de exemple, mai ales din domeniul meu, în oraşul meu: numirea de către preşedintele CJC, pcr’istul Şerban Graţian, la conducerea filarmonicii a unei neavenite, absolventă în oţelărie. Apoi, numirea de către UDMR, condus de către lideri precum Peter Eckstein-Kovacs (ne ştim de 45 de ani), Sandor Kerekes, a unei comisii montate pentru numirea actualului director al filarmonicii, Marius Tabacu, numai pentru că acesta vorbeşte limba maghiară. Domnilor de la UDMR, sunteti ridicoli! Sunteţi mai balcanici decât românii. Marius Tabacu mi-a fost coleg de liceu. A venit la noi la Cluj, de la Timişoara, cam prin clasa a X-a, sau a XI-a. Era pianist. Noi suntem o lume mică, ne cunoaştem toţi aici la Cluj şi în toată lumea. Nu am ştiut niciodată cum a intrat în Conservator acest domn, nu am ştiut niciodată cum a absolvit şi unde a fost repartizat. Prin 2010 aveam concert la Timişoara, când în biroul secretariatului filarmonicii, cineva m-a întrebat cine este director la Cluj. Le-am spus că Marius Tabacu. “Ăsta este din Timişoara”, îmi zice secretarul, de 30 de ani pe funcţie. “Era foarte slab”, adaugă el. Revin la UDMR, sunteţi deranjaţi de profesionism. Sunteţi o ruşine pentru Ardeal şi Banat. Cunosc foarte bine naţiunea maghiară, în Ungaria, unde am studiat şi am profesat şi profesez. Sunteţi departe de nivelul ungurilor din Ungaria. Am rămas şocat în urmă cu două zile când am văzut la B1TV, o ştire cu imagini filmate cu camera ascunsă. Era vorba de “o întâlnire de taină” la cabana unui fost preşedinte UASCR (comunistă) a Centrului Universitar, Cluj. Am auzit vocea contestatară, a unui fost ministru în comunicaţii, personaj pe care îl cunosc. Ieri, am rămas uimit când văd aceeaşi ştire, cu titlu mare şi fotografii luate cu camera ascunsă, într-un ziar on-line din Cluj. În articol este reprodus dialogul din cabană între un actual ministru USL, participant la întâlnirea, şi ceilalţi participanţi de la Cluj. Reproduc dialogul publicat în ziarul on-line din Cluj: Ministru “Nu furăm 2, furăm 7!. O voce: “Dacă vrei să furăm cinci milioane”. O altă voce: ”Restul mâine şi poimâne”. Ministru: “Exact!”. Din nou Ministru: “Şi vine şi ălălaltul care nu a avut niciodată şi toată lumea e mulţumită!”. Au participat rectorii de la UMF, UTCN, USAMV, directorul unei televiziuni locale – private fost ministru, fostul “negociator-şef” al integrării europene, şi proprietarul cabanei, fost ministru de interne. În orice ţară pe care o cunosc, parchetul s-ar autosesiza şi ar deschide o anchetă serioasă. Pentru că noi, clujenii, nu vă mai tolerăm.Vă rugăm să plecaţi din Cluj. Nici aşa nu sunteţi de aici…

Cele mai citite

Piața de leasing din România, potențial uriaș de creștere

Sectorul financiar din România se confruntă în continuare cu probleme, precum cea mai scăzută rată de intermediere financiară din Europa Piața de leasing din România...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă