0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialONG-urile, cel mai mare „finanţator“ al Bisericii. Cum i-au alocat din greşeală...

ONG-urile, cel mai mare „finanţator“ al Bisericii. Cum i-au alocat din greşeală de 10 ori mai mult decât statul

23 de ONG-uri s-au declarat împotriva alocării de fonduri din vistieria statului către Biserică. Suma vehiculată însă iniţial în mod eronat a fost de zece ori mai mare decât cea reală.

O serie de erori a condus ieri la difuzarea unei ştiri bombă pe mai multe canale de ştiri: „Biserica, finanţată cu jumătate de miliard de euro“. În realitate, Patriarhia Română va primi o finanţare de la bugetul de stat de aproximativ 55 de milioane de euro.

Potrivit proiectului bugetului de stat publicat pe site-ului Ministerului de Finanţe, banii sunt alocaţi prin Secretariatul de Stat pentru Culte, subordonat direct Secretariatului General al Guvernului.

„Cam 260 de milioane de lei sprijin pentru salarizarea personalului clerical şi 35 de milioane de lei pentru construcţia şi reparaţia lăcaşelor de cult. Adică în jur de 70 milioane de euro, în total“, a declarat pentru „România liberă“ directorului Secretariatului de Stat pentru Culte, Florinel Irinel Frunză. Această sumă se va împărţi între cele 15 culte religioase care au cerut finanţare.

„În jur de 80 la sută va primi Biserica Ortodoxă, restul va merge spre evrei, musulmani, armeni şi alte culte istorice“, a precizat directorul secretariatului. Astfel, suma care va reveni BOR, dacă bugetul va trece de Parlament, va fi de circa 56 de milioane de euro.

Suma vehiculată iniţial, de 10 ori mai mare

Discuţia despre banii alocaţi BOR a plecat de la indignarea exprimată de o importantă parte a societăţii civile într-o scrisoare deschisă.

Astfel, Asociaţa Secular-Umanistă din România – ONG care promovează ştiinţa şi libertatea „opţiunii faţă de religie, fie ea teistă, agnostică, ateistă“ – anunţa marţi că suma alocată cultelor ar fi de 540 de milioane de euro. Documentul, semnat de alte 22 de organizaţii – inclusiv Active Watch, Miliţia Spirituală, APADOR-CH – a fost ulterior modificat pe site-ul unora dintre ONG-uri.

„Calculul a fost făcut greşit, ca procent din PIB, şi de aici suma iniţială de 540 de milioane de euro. Este de fapt vorba de 69 de milioane de euro pentru culte, pentru că trebuia să calculăm din buget. Noi am preluat iniţial informaţia chiar din comunicatul Patriarhiei, care vorbea despre PIB, de aici greşeala. Chiar şi aşa, deşi e vorba de o alocare mult mai mică, noi ne păstrăm poziţia pentru că e vorba de finanţare de la bugetul de stat, care ar trebui să meargă spre domenii precum educaţie şi sănătate“, a explicat pentru „România liberă“ coordonatorul de proiect Active Watch Irina Zamfirescu.

Cu toate acestea, ştirea potrivit căreia BOR ar primi jumătate de miliard de euro a continut să fie difuzată pe multe posturi TV şi site-uri, pe tot parcursul zilei de marţi.

Patriarhia: „E o dezinformare“

BOR a acuzat ONG-urile de dezinformare şi a precizat că este vorba de o sumă mult mai mică.  „Asociaţia Secular-Umanistă din România desfăşoară o campanie agresivă de dezinformare printr-o serie de informaţii eronate cu scopul vădit de manipulare a opiniei publice. (…) Este vorba de o sumă de peste zece ori mai mică decât sumele alocate pentru învăţământ şi sănătate“, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă