EURO 2016. Ultima zi a optimilor de finală în Franța a început cu cel mai spectaculos meci de până acum, Italia – Spania rezultat final 2-0 pentru italieni la capătul unui meci perfect pentru echipa lui Conte. După acest rezultat Italia are o misiune infernală în sferturi unde va da peste campioana mondială Germania.
Ultima echipă care va merge în sferturi se va decide în meciul de la ora 22:00, unde Anglia o întâlneste pe reprezentativa Islandei.
Italia-Spania 2-0 a reprezintat în același timp reeditarea finalei de la ediția din 2012 a Campionatului European. Spania fosta campioană europeană, a jucat sub așteptări în fața a peste 90 de mii de oameni pe Stade de France.
În ultima etapă a grupelor, Spania a fost învinsă de Croația, scor 2-1, iar locul doi obținut în urma acestei înfrângeri i-a adus-o ca adversară în optimi pe Italia.
Anglia – Islanda, a fost ultimul meci al optimilor de finală confruntare în urma căreia Islanda o va întâni în sferturi pe Franța, țara gazdă a Campionatului European.
Islanda este cea mai mare supriză de la Euro 2016, după victoria cu 2-1 în fața Angliei echipă pe care o trimite astfel acasă spre surprinderea tuturor. Cele două echipe s-au mai întâlnit doar de două ori până acum. Anglia s-a impus într-una dintre întâlniri, iar cealaltă partidă s-a terminat la egalitate. Golaveraj: 7-2 pentru englezi.
Echipe probabile:
Anglia: Hart – Walker, Cahill, Smalling, Rose – Alli, Dier, Rooney – Lallana, Kane, Sterling. Antrenor: Roy Hodgson.
Islanda: Halldorsson – Saevarsson, R. Sigurdsson, Arnason, Skulason – Gudmundsson, G. Sigurdsson, Gunnarsson, Bjarnason – Sigthorsson, Bodvarsson. Antrenor: Lars Lagerback.
Meciul Italia-Spania vă este oferit luni seară de site-ul www.romanialibera.ro în format LIVE TEXT, de la ora 19.00.
…………………………………………………………………………………………………………….
Min. 90+4: Finalul partidei. Italia se califică în sferturile Euro 2016, unde va da peste Germania
Min. 90+1: GOOOL ITALIA! Contraatac superb al italienilor și Pelle reușește dubla din pasa lui Darmian. La marginea terenului, Antonio Conte se bucură într-un stil unic pentru victoria echipei sale
Min. 86: Silva trimite periculos în fața porții, dar balonul este deviat de italieni în corner. Pedro se afla la finalizare, în careul advers
Min. 84: Schimbare Italia: Iese Florenzi și intră Darmian
Min. 82: Schimbare Italia: Iese Eder și intră Insigne
Min. 81: Schimbare Spania: Iese Aduriz (accidentat) și intră Pedro
Min. 77: OCAZIE SPANIA! Fază prelungită de atac a Spaniei, Pique îl testează și el pe Buffon cu un șut din afara careului, dar portarul lui Juventus este din nou pe fază
Min. 76: OCAZIE SPANIA! Iniesta reia superb din voleu, însă Buffon respinge în corner
Min. 71: Ramos apare la finalizare, însă lovitura sa de cap nu prinde cadrul porții
Min. 70: Schimbare Spania: Iese Morata, intră Vazquez
Min. 70: Aduriz trage pe lângă poartă de la marginea careului
Min. 62: De Sciglio trimite în careu, trei jucători italieni se află acolo, însă spaniolii reușesc să respingă și să evite astfel o fază extrem de periculoasă
Min. 58: Pique îl faultează clar pe Eder, îl și calcă pe acesta, însă Cuneyt Cakir nu acordă nici măcar fault
Min. 55: OCAZIE MARE ITALIA! Eder pleacă bine pe contraatac, scapă singur cu portarul, însă De Gea își salvează echipa într-un moment extrem de important.
Min. 54: Pelle este avertizat pentru un fault comis în săritură asupra lui Fabregas
Min. 49: Morata trimite cu capul din apropiere, însă Buffon este atent și reține
Min. 46: Schimbare Spania: Iese Nolito și intră Aduriz
Statistica primei reprize. Spania a trimis un singur șut pe spațiul porții adverse.
Min 45+1 PAUZĂ la Paris!!! Revenim
Min. 45: OCAZIE ITALIA! Giaccherini ia o acțiune pe cont propriu, trece prin defensiva Spaniei și șutează foarte bine, însă De Gea are un reflex excelent și respinge în corner. Italia, la un pas de 2-0!
Min. 44: Florenzi trimite în careu, însă o face destul de modest, iar De Gea prinde cu siguranță
Min. 41: Nolito este avertizat pentru un fault la De Rossi
Giorgio Chiellini a ajuns la 7 goluri pentru Italia și este al doilea marcator din lotul Italiei.
Min. 34: GOOOL ITALIA! Eder bate în forță o lovitură liberă, De Gea respinge în față, iar Chiellini, aflat pe fază, reușește să deschidă scorul în marele meci de la Paris.
Min. 29: De Sciglio trimite din bandă și Ramos lovește greșit balonul, fiind aproape de autogol!
Min. 28: Iniesta trage din afara careului, dar Buffon reține cu siguranță
Min. 25: De Sciglio trimite în careu și Parolo reia cu capul pe lângă poartă
Min. 23: De Sciglio este avertizat pentru o ținere de tricou
Min. 22: Spania cere penalty! Iniesta trimite în careu, iar Ramos cade într-un duel cu Chiellini și solicită lovitură de pedeapsă. Cuneyt Cakir lasă însă jocul să continue!
Min. 14: Cu o posesie superioară și mai multe acțiuni ofensive, statistica de până acum este clar favorabilă Italiei
Min. 22 scorul este egal 0-0
Min. 11: Giaccherini trimite spectaculos spre poartă, din foarfecă, balonul este respins de portarul De Gea în bară, însă turcul Cuneyt Cakir oprește faza pentru un fault în atac al italianului
Min. 9: OCAZIE MARE ITALIA! Florenzi bate bine o lovitură liberă și Pelle reia periculos din careu cu capul, însă De Gea se întinde și reușește să respingă
Min. 6: Eder ajunge în poziție de finalizare, însă atacantul Italiei este blocat în ultima clipă, în momentul șutului
ECHIPELE DE START
Italia: Buffon – Barzagli, Bonucci, Chiellini – Florenzi, Parolo, De Rossi, Giaccherini, De Sciglio – Pelle, Eder
Spania: De Gea – Juanfran, Pique, Ramos, Jordi Alba – Fabregas, Busquets, Iniesta – Silva, Morata, Nolito
A început meciul, dar la Paris ploua foarte tare!!!