22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportAtletismIMAGINI ŞOCANTE. 72 de ani de la Pogromul de la Bucureşti. Autorităţile,...

IMAGINI ŞOCANTE. 72 de ani de la Pogromul de la Bucureşti. Autorităţile, somate să NU mai trateze “cu clemenţă” negaţionismul

Centrul pentru Combaterea Antisemitismului comemorează, marţi, 72 de ani de la Pogromul de la Bucureşti, din 21-23 ianuarie 1941, în timpul căruia legionarii au omorât aproximativ 124 de evrei.

Astfel, directorul fondator al Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România (MCA România), Maximilian Marco Katz, le-a cerut autorităţilor române “să nu mai trateze cu clemenţă negaţionismul, antisemitismul şi naţionalismul extremist care reînvie, încet, dar sigur, în sânul societăţii româneşti”.

“Au trecut 72 de ani. Au trecut şi nu i-am uitat pe cei 124 de evrei, printre care şi Isidor Katz, unchiul meu, care au fost ucişi de legionari. Acei legionari a căror memorie este astăzi onorată de mulţi concetăţeni, profesori, politicieni, ziarişti, doctori, muncitori, poliţişti, soldaţi”, a arătat, în discursul său, directorul fondator al MCA România.

Citeşte şi  Supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi: Am murit din cauza lipsei de libertate, pentru că fratele mi-a fost omorât

Totodată, Katz a adresat un îndemn societăţii româneşti, cerând combaterea oricăror manifestări care lezează demnitatea oamenilor.

“Printre noi se află un număr mic de supravieţuitori ai acelor timpuri. Pentru ei, pentru sufletele prigonite şi chinuite ale celor care au murit numai pentru că s-au născut evrei, noi, urmaşii lor, suntemm obligaţi să combatem, cu fermitate, orice negare, orice reevaluare a crimelor odioase, comise la nivel de stat, împotriva însăşi existenţei noastre”, a mai declarat directorul MCA România, în sinagoga devastată de legionari în urmă cu 72 de ani.

În ultimul an, mai mulţi politicieni au fost implicaţi în scandaluri privind negarea Holocaustului sau asocierea cu extrema dreaptă. Astfel, în octombrie, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a negat, în cadrul unei emisiuni televizate, existenţa Holocaustului, pentru că “pentru că îmi iubesc poporul”. În acelaşi an, în luna martie, şi Dan Şova, actual ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, a negat Holocaustul, declarând, într-o emisiune televizată, că “scrierile istorice de origine evreiască ziceau de o carte interesanta despre pogromul evreilor în România. O să vedem că Teşu Solomovici are o carte interesantă despre programul evreilor. Recunoaşte că pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta s-a datorat lui Antonescu”.

Citeşte şi SCANDALUL ŞOVA se repetă: Şi Vadim NEAGĂ Holocaustul. Vezi poziţia Institutului “Elie Wiesel”

În luna decembrie, şi numele liderului Noua Republică, Mihail Neamţu, a fost legat de legionari, după ce, la lansarea candidaţilor Alianţei România Drepată, a recitat o poezie de Radu Gyr.

Citeşte şi ACUZAŢII grave de LEGIONARISM la adresa lui Mihail Neamţu. Vezi cum se apără politicianul ARD

Conform Raportului Wiesel din 2004, care a anchetat Holocaustul românesc, între 280.000 şi 380.000 de evrei au murit, dintr-o populaţie de aproximativ 750.000 de oameni, în timpul pogromurilor. Această cifră nu include şi evreii din Ardealul de Nord şi pe cei aflaţi în străinătate.

Citeşte şi Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului, despre evoluţia antisemitismului românesc: “Mareşalul Antonescu a spus că a fost crescut cu ură faţă de evrei şi turci”

Cele mai citite

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă